La zi

  • Recomandă articolul
A FOST „Concertele Enescu“, la Londra. Recitalul lunii iunie din cadrul seriei „Concertelor Enescu“ s-a desfăşurat în seara de 4 iunie, pe scena camerală a Institutului Cultural Român din Londra, şi i-a avut ca protagonişti pe Anca Iaro sevici (viola da gamba) şi Bogdan Mihăilescu (chitară clasică), într-un eveniment dedicat glorioasei tradiţii muzicale baroce de secolele XVII şi XVIII. Concertul a încheiat sezonul 2014/15 al seriei cu o dublă premieră: interpretarea unei lucrări puţin cunoscute a lui Enescu, Andante religioso, transcrisă special cu această ocazie pentru respectiva combinaţie de instrumente (viola da gamba şi chitară clasică), precum şi a misteriosului Codex Cajoni (cîntece şi dansuri din Transilvania secolului al XVII-lea) de Ioan Căianu (1629-1687), un călugăr ardelean de origine valahă. Poezia la Book Corner. Marţi, 9 iunie, la Librăria Book Corner, din Cluj-Na – poca, au avut loc o lectură publică şi o discuţie despre poezie cu Ruxandra Ceserea – nu şi invitaţii ei, Andrei Codrescu şi Anselm Berrigan. Moderatorul întîlnirii a fost Valentin Derevlean. Ce-mi puteţi face dacă vă iubesc!? Librăria Humanitas de la Cişmigiu a organizat marţi, 9 iunie, o întîlnire cu Dan C. Mihăilescu despre cea mai nouă carte a sa, Ce-mi puteţi face dacă vă iubesc!? […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }