Lanțul cărții – cu toate verigile slabe

Oricine va fi intrat măcar o dată în birourile redacționale (nu administrative) ale unei (mari) edituri românești nu va fi putut să nu remarce atmosfera monastică de-a dreptul care domnește în acele locuri: redactori adînciți în manuscrise. Care fac de fapt ce? Verifică și, mai ales, corectează masiv traduceri, acestea constituind grosul producției editoriale. Și asta nu numai la noi. Am putut să constat acest fenomen cu prilejul unor discuții și parcurgînd diferite studii la recentul „Livre Paris“, salonul de carte anual al industriei franceze de carte. Traducerile sînt, și aici, tot mai slabe, căci traducătorii sînt tot mai încărcați și mai prost plătiți, pentru că, în Franța cel puțin, potrivit lui Vincent Monadé, președintele Centrului Național al Cărții (CNL), în momentul de față se publică – atenție! – de trei ori mai multe cărți decît în urmă cu 20 de ani, în tiraje din ce în ce mai mici, și asta în încercarea disperată de a face față exacerbării „economiei noutății“, care a dus, în momentul de față, la ceea ce în Hexagon se numește deja „literatură-Kleenex“, altfel spus, literatură nu ca pe vremuri, „de consum“ sau „de gară“, ci în totalitate și ca atare, prin însăși definiția ei, […]