Lazăre, sapă-ţi mormîntul, îţi spun!

Avem parte de veşti bune. S-a lansat pe piaţă ultimul album Nick Cave & The Bad Seeds. Nu, nici de data asta Nick Cave & The Bad Seeds nu ne-au livrat un album vesel sau măcar puţintel mai tonic. Dacă alţi supravieţuitori ai goth-punk-ului s-au dat peste cap şi au îmbrăcat veşminte noi, ca de exemplu Joy Division, sau şi-au descoperit părţi mai însorite (vezi The Cure), Nick Cave, de vreo 30 de ani, de cînd a debutat cu The Birthday Party, o ţine pe-a lui. Ingredientele de bază ale muzicii sale au rămas aceleaşi: angoasă, alienare şi erotism morbid. La fel stau lucrurile şi cu ultimul său album, Dig!!! Lazarus Dig!!!. Avem de-a face cu un produs muzical care te prinde cu adevărat de-abia la a doua ascultare, cînd, fără să-ţi dai seama, te simţi descoperit şi permeabil. Prima piesă, ce dă şi titlul LP-ului, îţi spune din capul locului cum stau lucrurile: nu e loc pentru speranţă. Lazăr sau Larry, după cum îl numeşte autorul, se trezeşte înviat împotriva voinţei sale. Versiunea oficială a învierii lui Lazăr este întoarsă pe dos. Lazăr nu e un personaj mîntuit, ci mai degrabă un mort în viaţă, astfel că tot ceea […]