LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Amintiri din comunism. Fel de fel

  • Recomandă articolul
Am tot amînat prezentarea – eventual şi atragerea atenţiei altor cititori interesaţi – unor cărţi de o factură mai aparte. Nu sînt nici de literatură, nici de istorie, nici de antropologie culturală, nici simple studii de caz, prelucrînd amintiri şi mărturii directe. Sînt din toate cîte ceva, fiecare volum prezentat avînd farmecul, dar şi dramatismul lui. Aş începe acest excurs prin timp cu un volum mai aparte. Se numeşte banal- ironic Brazde peste haturi. Revisited, subintitulat Pagini salvate dintr-un samizdat colectiv (Editura Opera Magna, Iaşi, 2011), iar autorul, aşa-numitul Artelul textual, este format dintr-un grup de patru muşchetari din Iaşi. Nume bine cunoscute în colhozul – ca să utilizăm terminologia băşcălioasă a producătorilor de text de acum mulţi ani – cultural-scriitoricesc. Adică, în ordine alfabetică, eseistul eseist Sorin Antohi, şi mai eseistul ironic şi publicistul sprinţar numit Dan Petrescu – cunoscut de multă lume mai mult ca opozant vînjos al lui Nicolae Ceauşecu decît ca subtil comentator de cărţi şi fapte istorico-politice, proful universitar franţuzolog, stilist elegant şi denunţător feroce al prostiei organizate numite Securitate dr.Luca Piţu şi ultimul, dar nu cel din urmă, regretatul critic literar George Pruteanu, mediatizat de televiziuni ca versatil om politic sau conservator apărător al […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }