LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Arta prozatorilor români

Mărturisesc de la bun început, ca să nu fiu acuzată imediat de plagiat, că titlul articolului meu este preluat de la Tudor Vianu, autorul – între multe altele – al unei cărţi pe care o recomand tuturor celor interesaţi de proza românească. Se întîmplă că multe cărţi notabile, de proză sau publicistică, aparţinînd unor importanţi scriitori ai ultimelor decenii apar şi trec într-un neverosimil anonimat. Pur şi simplu nu interesează. Pur şi simplu nu există. Cărţi, ca şi autori. Igno­rate/ignoraţi de marele public, dar şi de amploaiaţii de serviciu care gestionează destinele literaturii/culturii române. Prinsă, nu de ieri, de azi, în interminabile ciondăneli de orgolii şi partizanate, de egolatrie şi suspiciuni reciproce, de răfuieli politice (legionarii ăia!) sau ideologice (comuniştii ăştia!). Păcat că ceea ce e admis ca valoros la un moment dat nu mai este valabil şi devine nefrecventabil peste cîteva decenii. Revizuirile lovinesciene sînt şi azi necesare. Păcat că mereu sîntem prinşi în păienjenişul unor idiosincrazii de diverse naturi, care distorsionează inadmisibil receptarea unor cărţi şi perceperea corectă a activităţii/operei unui autor. Sau a altuia. Păcat. Adevărat, am putea spune la iuţeală, cu o rimă care chiar exprimă un adevăr. Trist. Au dispărut cronicarii de întîmpinare, au dispărut […]