LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Atlas
- 23-05-2014
- Nr. 723
-
Cristina MANOLE
- Rubrici
- 0 Comentarii
Urmăresc, pe toate canalele de televiziune, ultimele desfăşurări de forţe din arealul ucraineano-rusesc. Cum nu mă interesează politica, iar în istorie, trecută sau prezentă, nu poţi avea încredere, mă folosesc de literatură precum cei rătăciţi în deşert şi ajunşi printr-un miracol al destinului într-o oază cu apă de izvor proaspătă. Cu toate că nu e sigur, ar fi totuşi posibil să ţi se ofere apă minerală sau plată de către cine ştie ce întreprinzător isteţ şi iute la minte. Aşa că vin, revin la cărţile pe care le îndrăgesc şi care ştiu ele ce ştiu. Scriitorul francez Emmanuel Carrère se dovedeşte a fi băiatul unei distinse doamne a Franţei: acad. Helène Carrère d’Encausse, istoric prestigios, specializată de bune decenii în chestiunile Estului european, în mod special cel sovietic. Dar de această dată îi dăm atenţie fiului, cunoscut prozator şi jurnalist, care semnează volumul recent apărut la noi sub genericul Limonov (Editura Trei, 2014, traducere din franceză – bună, căci cuvîntul „meclă“ nu e chiar la îndemîna oricui – şi note de Doru Mareş). O masivă biografie dedicată unui scriitor rus, personaj bizar şi mereu pus pe harţă, timid şi agresiv deopotrivă, controversat în mod cert. Emmanuel Carrère face un […]