LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Bucuria vieţii

  • Recomandă articolul
Nu știu alţii cum gîndesc și simt, dar de fiecare dată cînd citesc ceva din ceea ce a scris Ion Creangă sau mai aflu cîte ceva despre cum și-a trăit viaţa/opera, mă încearcă o bucurie subită. Cum spun tinerii de azi, pe bune! O carte întreagă despre Ion Creangă scrisă de Radu Părpăuţă, un excelent cititor (+Povestitor+Traducător) care semnează volumul Creangă prin Creangă (Editura Muzeelor Literare, 2015) mi-a dat o stare bună. Efectiv m-am bucurat că știu românește. Și pot să degust Scrisorile economice ale lui Ion Ghica, Prin Munţii Neamţului a lui Hogaș sau Anii de pribegie a venerabilului nostru contemporan Neagu Djuvara. Despre cartea lui Părpăuţă voi scrie cît de curînd – alături de un volum Opere, o masivă monografie (Ion Creangă. Cruzimile unui moralist jovial) bine articulată de Eugen Simion, ca și un op al altui mare creangolog [sic!] român (de Luca Piţu este vorba!), pentru că astfel de cărţi frumoase și care să lase în urma lor o dîră de bucurie sînt rare. Din aceeași clasă, aș putea spune, fac parte și volumele adunate în grupajul de faţă.   Sanctitatea Sa Dalai Lama și Howard C. Cutler semnează împreună un volum cu titlul Arta fericirii. Manual […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }