LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Dincolo de negura Europei

  • Recomandă articolul
Evenimentele ce se succed cu repeziciune pe ţărmurile Mediteranei ne obligă să resimţim cu acuitate lumea multipolară în care trăim. Globalizarea a creat deja o nouă perspectivă asupra imediatului. Şi chiar dacă sensibilitatea şi emoţiile sînt aparent aceleaşi pe întregul mapamond – şi nu pot fi impuse prin ucaz comunist sau capitalist –, diferenţele sînt încă uriaşe. Televiziunile ne pun la îndemînă toate detaliile întîmplărilor, dar, dacă vrem să desluşim cîte ceva dincolo de epiderma imediatului, tot la cărţi apelăm.   Istoria popoarelor arabe (Editura Polirom, 2010) este o vastă panoramă a universului arab şi aparţine unui distins profesor britanic, Albert Hourani (1915-1993), de origine libaneză, născut în Marea Britanie şi cu studii de filozofie politică şi de economie la Oxford. După diverse pasaje didactice în Liban şi Egipt, Albert Hourani se reîntoarce la Oxford, la Catedra de Istorie Modernă a Orientului Apropiat. Din 1959, devine director al Centrului Orientului Mijlociu de la St. Anthony’s College. Pentru o carieră universitară ce ar mai rămîne de spus? Restul este bio-bibliografie de înaltă ţinută academică. Recentul volum – tradus cursiv şi fluent din engleză de Irina Vainovski-Mihai, la rîndul ei o distinsă specialistă în civilizaţia arabă – ne introduce şi ne plimbă […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }