LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Meridianele prozei

  • Recomandă articolul
Meridianele prozei este titlul, bine ticluit, al unei culegeri de (foarte bune) articole- eseuri (mai nou, am o vagă impresie că nimeni nu mai vrea să scrie articole, orice textulă devine eseu, ceea ce nu prea corespunde adevărului, dar mai are vreo relevanţă?) ce aparţine unei autoare de la Sibiu. Este vorba despre o profesoară cu deja bune stagii în domeniul literaturii comparate de la Facultatea de Litere şi Arte a Universităţii din Sibiu. După cum sîntem informaţi de o notă biobibliografică oferită pe coperta volumului Meridianele prozei (Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2013), care chiar acoperă traseul acestei prezentări de carte. De cărţi. Autoarea se numeşte Rodica Grigore. Cei care urmăresc cu asiduitate presa culturală şi viaţa literară românească s-au izbit de acest nume. Este însă păcat că astfel de contribuţii intelectuale, de suprafaţă şi adîncime deopotrivă, nu reuşesc să depăşească cercul strîmt al bantustanului literar autohton. Păcat. Nu mai aducem argumente şi nici nu mai deplîngem rolul nefast al marketingului pieţei/vieţii culturale. Nici nu mai insistăm. Realitatea cultural-literară este mult mai nuanţată şi mai bogată decît ce se vede la o iute şi superficială ochire. Avem un grupaj consistent de subtile lecturi şi atente analize ale unor […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }