LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Olimpiada de la Londra şi patru autori britanici
- 03-08-2012
- Nr. 635
-
Cristina MANOLE
- Rubrici
- 0 Comentarii
Spectacolul oferit de către regizorul englez Danny Boyle cu prilejul deschiderii Jocurilor Olimpice de Vară de la Londra – secvențele urmărite de peste un miliard de telespectatori au fost fabuloase – m-a făcut să plonjez în propria memorie afectivă. Imagini din Regatul Unit, călătorii, lecturi, corespondență – ani în șir, copilă fiind, am schimbat scrisori cu două doamne (din Lincoln și Manchester) –, spectacole, filme, cărți ale unor autori britanici. Așa că nu ar fi decît o simplă și fericită coincidență să punem cap la cap cîteva recente apariții editoriale românești cu imaginile ce vin de la Londra în aceste zile de Olimpiadă, cînd toţi părem interesaţi de sport şi de spectacol (românii au performanţe şi la Londra, cu destule medalii, ceea ce nu face decît să mă bucure; după referendum, am început să petrec minute bune urmărind transmisiile sportive de la Londra). – Prima carte despre care cu multă plăcere aș vrea să amintesc este volumul de povestiriSingurătatea alergătorului de cursă lungă (Editura Polirom, 2012, traducerea din limba engleză de Ciprian Șiulea, curată – obiectez doar la folosirea unor turcisme precum belea sau bucluc, cumva inadecvate pentru niște subiecte și o atmosferă strict britanice, altminteri) al lui Alan […]