LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Proză, poezie, teatru, jazz

În primăvara acestui an, apărea o carte foarte specială, sub semnătura unui autor foarte special la rîndul lui. Nu am apucat să scriu despre ea, nici măcar s-o anunţ şi să-i acord cîteva comentarii, pe deplin meritate. Acum, autorul deja nu mai este printre noi, dar cartea a rămas. Este vorba despre mult regretatul Luca Piţu. Şi volumul lui, ultimul antum, din nefericire, se numeşte Lexiconul figurilor căjvănare (Editura Opera Magna, Iaşi, 2015) şi, în opinia mea strict subiectivă, este una dintre cele mai importante cărţi de proză scrise în limba română după anul 2000. Am spus proză şi nu eseu, la care Luca Piţu excela şi era maşter, cu un prestigiu consolidat în branşa literatorilor români. Tocmai aici şi acum avem marea surpriză, o adevărată revelaţie, căci aceste mici texte, fulguraţii epice de o pagină sau cîteva – extrem de puţine, oricum am suci numărătoarea –, scot la iveală, vădit şi făţiş, marele talent de povestitor al lui Luca Piţu. Dincolo de tot ce a scris şi a comentat de-a lungul deceniilor despre toate şi orice (opera lui Ion Creangă, analizată exemplar), dincolo de erudiţia, umorul, ironia şi ştiinţa de carte biling – vă pe care le-a dovedit la […]