LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Viaţă şi moarte în patru romane

  • Recomandă articolul
Patrick Modiano (n. 1945) este cel mai recent, ca să nu spunem ultimul – se vede, la fiecare pas, ce gingaşă, dulce şi frumoasă e limba română – laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Nu mai comentăm deciziile juriului, nici comentariile comentatorilor români – în general, mai mult boscorodeală decît lecturi serioase şi aplicate –, ci mergem direct la surse. Cărţi. Mai multe volume şi mai multe titluri ale lui Modiano au atras interesul cîtorva edituri româneşti. Avantajul de a te ocupa de cărţile lui Modiano este că sînt subţirele. Remarca asta o făcea şi sagacele Costi Rogozanu, bun critic, după opinia mea, care, dacă nu mai scrie – decît rar – ,vorbeşte despre cărţi, cel puţin la obiect. L-am descoperit pe Modiano abia după apariţia unui excelent dosar/caietModiano (L’Herne, 2012), unde profilul lui era devoalat nu doar de scrisori şi fotografii inedite, ci şi de numeroasele intervenţii elogioase şi admirative ale unor nume dintre cele mai mari (inclusiv Cioran) ale culturii/ literaturii franceze. Păcat că nu avem şi noi astfel de alcătuiri biobibliografice care să dea contur şi consistenţă personalităţilor din cultura noastră. Călătorie de nuntă (Editura Polirom, 2014, traducerea din limba franceză de Elena-Brânduşa Steiciuc, colecţia „Biblioteca Polirom“) […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }