Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Leon Troţki şi mitul bolşevismului „cu faţă umană“
- 20-09-2013
- Nr. 691
-
Emanuel COPILAŞ
- ISTORIE RECENTĂ
- 15 Comentarii
Luna trecută, s-au împlinit aproape trei sferturi de secol de la moartea uneia dintre cele mai complexe şi intrigante figuri politice ale secolului al XX-lea. Perceput deseori ca succesorul de drept al lui Lenin, spre deosebire de uzurpatorul Stalin – care ar fi avut intelectul, energia şi viziunea necesare transformării Uniunii Sovietice dintr-un stat sfîşiat de război civil, invazii militare ale puterilor occidentale, foamete şi puseuri dictatoriale, atît bolşevice, cît şi alb-gardiste, într-un stat cu adevărat socialist: emancipator, progresist şi democratic (nu neapărat în sensul „burghez“ al termenului) –, puţine personaje istorice sînt mai enigmatice şi mai dificil de prins în cuvinte ca Leon Troţki. Născut într-o familie relativ înstărită de fermieri din sudul Ucrainei în 1879, Troţki a fost atras ,încă din tinereţe, de mişcarea revoluţionară rusă, sesizînd de timpuriu enormele inegalităţi socio-economice şi cenzura apăsătoare caracteristice Imperiului Ţarist. Exilat politic în Siberia, Troţki reuşeşte să ajungă în Europa, unde se va face remarcat la întrunirile social-de – mocraţilor ruşi şi nu numai ca un excelent orator, dar şi ca un profund şi coerent teoretician. Nici măcar discursurile lui Lenin nu se puteau compara cu forţa, elocvenţa şi capacitatea motivaţională pe care Troţki reuşea să le trasmită auditoriului. […]
Nu inteleg titlul acestui text, onest de alfel. Daca articolul ar fi fost despre Buharin poate ar fi avut sens…
„Obiectivitate” fatza de idealistul Trotzki, dar fara a mentiona (nici macar in treacat) Internationala a IV-a!
Si duioasa trecere in revista a „idealistilor” Lenin, Stalin si… Napoleon! Omitand in schimb idealismul altor binefacatori ai omenirii, de la Robespierre la Kim Ir Sen, Pol Pot si (de ce nu?) Carlos Sacalul…
……………………………………………………………………………………………………………………………………
Oare ce-ar fi zis Marx sau Lenin despre toate aceste cochetari cu idealismul, tinand loc de orice analiza serioasa a caracterului de clasa al conflictului dintre Trotzki si Stalin? Le-ar fi admis oare drept forme de lupta impotriva burgheziei române actruale folosind propriile ei arme (retorica omului providential si idealismul ca „opiu pentru popor”?)
Nu le-ar fi numit mai degraba o jalnica pactizare cu ideologia siropoasa a claselor exploatatoare, si o abatere de la singura conceptie cu adevarat stiintifica despre lume si viata, care este materialismul cel mai consecvent si mai lipsit de compromisuri?
Formatul revistei nu permite depășirea unui anumit număr de cuvinte. Alex Callinicos este, dacă doriți, un autor care i-a dedicat lui Troțki o lucrarea întreagă în care exprimă acest punct de vedere. Isaac Deutscher la fel, în biografia fluviu dedicată personajului: Troțki ar fi fost liderul aproape providențial de care URSS ar fi avut nevoie. Mai sunt și alții.
Opoziția de care vorbiți s-a numit „Opoziția de stânga” doar între 1923 și 1924, după moartea lui Lenin devenind, până la exilarea lui Troțki în 1927, „Opoziția Unită”.
Nu am afirmat că Troțki nu a fost un politician și mai ales militar pragmatic și descurcăreț – prin faptul că l-am numit idealist disciplinat. Și Lenin a fost într-o anumită măsură idealist, și Stalin la fel. Și Napoleon, dacă doriți. În cazul revoluționarilor, idealismul și pragmatismul sunt superpozabile, nu se exclud reciproc.
Reabilitare sotto voce? Cred că am fost critic față de Troțki, încercând în același timp să fiu și obiectiv. „Idealiștii din cealaltă extremitate a spectrului politic” au parte de foarte multe reabilitări și comentarii favorabile în România, nu credeți? Nu vă de ce m-aș alătura acestui cor. Vă las dumneavoastră plăcerea.
In afara de cateva procedee foiletonistice devenite simple stereotipuri verbale – „figuri istorice complexe si intrigante”(SIC: desigur, „adaptare” dupa englezescul „intriguing”, dar avand in romana o conotatie cu totul oopusa), „personaje enigmatice si imposibil de prins in cuvinte”, etc, nu oferiti nici umbra vreunei dovezi ca Trotzki ar fi fost sau ar fi putut fi considerat protagonistul unei transformari a Rusiei intr-un stat „emancipator, progresist si democratic”.
De aceea omiteti sa precizati cla mijlocul anilor \’20, fractiunea condusa de Trotki in partidul bolsevicilor era cunoscuta ca „Opozitia de STANGA”, ea pronuntandu-se pentru intensificarea luptei impotriva „culacilor” si a ritmului industrializarii fortate – in vreme ce Stalin insusi adoptase o asa-zisa pozitie centrista.
Iar renumele occidental al lui Trotzki nu s-a bazat catusi de putin pe eticheta de „idealist” (pe care el insusi ar fi respins-o 00cu dispret) ci pe activitatea „Internationalei a IV-a”, infiintata de el la sfarsitul anilor ’30, ai carei adepti au continuat sa anime diverse grupuscule in Franta si Italia pana la sfarsitul deceniului 7 al secolului treecut.
Despre toate astea, niciun cuvant in articolul dvs, care pare sa se adreseze amatorilor de istorie romantata
si reabilitari sotto voce. Pe cand si una a unui „idealist” din cealalta extremitate a spectului politic?
Variante posibile sunt destule, ar fi suficient sa incercati!
Vă sugerez să parcurgeți încă o dată titlul eseului. Nu veți găsi nicăieri „bolșevism cu față umană” ci bolșevism „cu față umană”. Poate nu vi se pare, dar este o diferență majoră. Sintagma „cu față umană” a devenit deja un loc comun și nu am întâlnit nicăieri interdicția de a o aplica retrospectiv. Dacă ați identificat-o undeva, v-aș fi recunoscător să mi-o semnalați.
Nu am insinuat ceea ce insinuați dumneavoastră, că URSS sub Troțki ar fi devenit un stat autentic socialist, ci dimpotrivă, că era imposibil să se întâmple așa. Da, a fost „perceput de mulți” ca un posibil salvator al URSS, dar perceput greșit. Cred că reiese foarte clar din text acest fapt și nu mai are rost să insist asupra lui.
Nu neg tot ce îmi imputați în ultimul paragraf; este posibil să aveți dreptate. Doar că, așa cum scrie în Evanghelia după Marcu, dacă nu mă înșel, „ceea ce spune X despre Y (am uitat numele protagoniștilor) spune mai multe despre X decât despre Y. În numele studenților mei nu mă pot pronunța.
1) A vorbi, cu referire la Troţki despre mitul “bolşevismului cu faţǎ umanǎ” este implicit a vehicula informaţia complet greşitǎ cǎ sintagma respectivǎ ar fi fost deja un MIT, adicǎ o formulǎ devenitǎ un loc comun, intrat în mentalul colectiv, sau cel puţin în vocabularul anumitor specialişti în politologie, iar nu (aşa cum singutr recunoaşteţi) o “ADAPTARE” pur personalǎ – şi pur abitrarǎ – a unei terminologii corespunzând unei cu totul alte conjuncturi istorice decât cea în care s-a desfǎşurat cariera lui Troţki.
2) N-aţi AFIRMAT cǎ sub conducerea lui Troţki Rusia Sovieticǎ ar fi devenit un stat cu adevǎrat socialist, etc., ci doar aţi INSINUAT acest lucru, spunând cǎ Troţki a fost “perceput de mulţi” ca posibilul autor al acestei absurde metamorfoze.
Pentru a rezuma: abordare de publicist certat cu istoria şi cu logica, lipsǎ de respect atât faţǎ de victimele lui Troţki, cât şi faţǎ de protagoniştii Primǎverii de la Praga, ambiguitate şi amatorism.
Asta sǎ fie toatǎ rigoarea pe care o aveţi de oferit studenţilor dvs. de la Studii Politice?
Bolșevism „cu față umană” este o expresie pe care am adaptat-o, după cum bine sesizați, după „comunismul cu față umană” pe care reformatorii de la Praga au încercat să îl pună în practică încă de la începtul anilor 1960. Astăzi, sintagma a fost adaptată și în ceea ce privește capitalismul, care, la rândul său, deși poate păstra o mască umană mai mult decât au reușit unele regimuri comuniste, nu o poate păstra la nesfârșit.
Nu am spus NICĂIERI în articol că URSS s-ar fi transformat în stat „cu adevărat socialist” sub conducerea lui Troțki, ci că un astfel de demers era imposibil, chiar și în cazul în care Troțki ar fi ajuns la putere. Tocmai de aceea am făcut referire la mitul bolșevismului „cu față umană”. Stat progresist și emancipator, dacă doriți un exemplu, poate fi considerat statul suedez sau cel danez, cel puțin până prin anii 1970-1980. Socialismul și demograția, scria Karl Kautsky acum aproape un secol, sunt inseparabile. Mai scria și că măsura în care bolșevismul se instaurează în Rusia echivalează cu un recul direct proporțional al principiilor socialiste.
Mi se pare curios ca cineva poate sa-si inchipuie un alt fel de regim i.e. mensevic daca Trotzky n’ar fi fost detronat de Stalin si apoi exilat si asasinat. Trotzky-Bronstein avea o teorie a revolutiei permanente ceace ar fi ,in mod teoretic, o continuare a chaosului in Rusia. Rusia are nevoie de un leader puternic care sa-i faca pe Rusi mandrii de tara lor. Democratia este un concept strain in Rusia dovada ca Putin este atat de popular.
1. Sunteti sigur ca a existat vreodata mitul de care vorbiti in titlul acestui articol? (Ati mai intalnit undeva folosita sintagma respecvtiva, sau pur si simplu confundati terminologia lui Trotki cu cea a „Primaverii de la Praga”, care a lansat, la un sfert de secol dupa moartea „profetului”,
ideea „COMUNISMULUI cu fatza umana”?)
2. Cam cum credetri ca ar fi aratat, dincolo de sloganuri, „statul cu adevărat socialist: emancipator, progresist şi democratic (nu neapărat în sensul „burghez“ al termenului)” in care s-ar fi transformat Rusia Sovietica sub conducerea „idealistului” Trotki? Aveti in vedere vreo „a treia cale” intre dictatura si stat de drept?
C’esti Copil ?! :-))
Pioletul i-a intrat în moalele capului, nu i-a trecut prin urechi. Cât despre tendențiozitatea din întrebarea dumneavoastră… sper să nu ne întâlnim vreodată:)…
Nu stiu de ce nu reediteaza Polirom cartzulia cu articolele-corespondentze ale lui Trotzky din timpul razboiului balcanic cand a venit la noi la invitatia lui Rakovski. E o imagine interesanta a Romaniei mici.
Incolo, mai sunt aspecte absconse din viatza omului: plecarea sa din Canada in primavara lui 1917, atitudinea in timpul puciului de la 7 noiembrie. Indiscutabil dupa 1919 pana in 1922 Trotzky a fost un criminal, bun organizator al armatei, dar criminal. Ca a redevenit idealist dupa plecarea in Turcia e posibil dar fortzat – ii disparuse „obiectul” muncii revolutionare. Interesant ca in anii 80 de inceput sovieticii nu stiau mai nimic de Trotzky – cand le-am povestit ce aflasem din cronica filmului „Trotzky” din Paris Match – cu Richard Burton – Trotzky si Alain Delon – Mercader, au ramas uimitzi de povestea cu pioletul – nu le venea sa creada. Dar a venit dupa 1986 perestroika si au aflat.
Mulțumesc.
Un exemplu tipic de intelectual sinistru, care a cules cate ceva din ce-a semanat…
La fel de sinistru ca si „gluma” careia, prin vointa rivalului sau, i-a dat nastere:
„Ghici ce-ti intra pe o ureche si-ti iese pe cealalta ?!”
Sa fie vreun motiv pentru care simtiti nevoia sa-l evocati ?
Mi-a placut foarte mult. Demult n-am mai citit cu atata atentie.