Libertatea interioară şi eliberarea reciprocă

Cînd vorbim astăzi despre libertate, cei mai mulţi oameni înţeleg prin acest cuvînt o capacitate nelimitată de a alege tot ceea ce pare că le procură satisfacţie, neconstrînsă de nici un fel de responsabilităţi sau inhibiţii. Libertatea apare astfel ca o proprietate a unui subiect izolat, care poate opta individualist pentru orice lux şi plăcere, fără a avea conştiinţa tulburată de vreo grijă sau preocupare pentru nevoile sau sentimentele altor oameni. Altfel spus, libertatea mea egoistă ar fi îndreptăţită să-i depriveze pe alţi oameni de libertatea lor. În pofida autenticităţii aparente a acestui ideal de libertate, trebuie să recunoaştem cu realism că el nu exprimă decît o iluzie a eliberării de sine fabricată de propriul Eu egoist şi care nu reuşeşte în final decît să ne înlănţuie şi mai puternic de egocentrismul nostru, pînă la a ne transforma în sclavii idolului din propria noastră inimă. Observăm, în plus, că această falsă libertate nu acceptă să devină un mijloc explicit pentru un scop mai înalt sau mai nobil, ci se prezintă ca un scop în sine care fascinează prin promisiunea de a nu fi restricţionat de nici un fel de autorităţi, sisteme morale, doctrine sau tradiţii. (1.)   Creştinismul a propus […]