Libertatea, precum iubirea

Uneori, ficţiunea are neliniştitoarea capacitate de a anticipa evenimentele lumii reale, cu o precizie stranie. Cînd ficţiunea şi realitatea se suprapun, irumpînd simultan în spaţiul public, prima certitudine spulberată este cea a coerenţei lumii în care trăim. Rafalele automatelor au transformat instantaneu o distopie de un gust îndoielnic într-o cronică a unor evenimente cu un mare grad de probabilitate. Lansat în aceeaşi zi cu sîngerosul atentat asupra jurnaliştilor de la Charlie Hebdo, romanul lui Michel Houellebecq, Supunerea, spune, involuntar, şi o poveste tragică despre rolul hazardului în istorie. Ceea ce nu spune, însă, romanul lui Houellebecq este cum au ajuns libertatea, egalitatea şi fraternitatea, principiile fondatoare ale democraţiei, să devină vulnerabilităţi majore într-o lume care se descoperă tot mai puţin liberă şi tot mai fragilă. S-a vorbit foarte mult în ultima săptămînă despre libertate, despre nevoia de a „atenua” conceptul de libertate de expresie, cu ajutorul unor noţiuni precum „autocenzură“, „înţelepciune“, „responsabilitate“, tocmai pentru a nu lovi în credinţele şi în valorile identitare ale Celuilalt. Nu cred că un masacru soldat cu atîtea victime poate fi justificat cu formule de genul „e o crimă oribilă, dar caricaturile celor de la Charlie Hebdo erau de prost gust“. Masacrul nu poate avea […]