Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
„Limba nu minte“ după o temă de Adam Michnik
- 24-12-2009
- Nr. 506-507
-
Cezar GHEORGHE
- Actualitate
- 13 Comentarii
Am avut norocul de a nu trăi în comunism. În 1989 aveam 5 ani. Nu am cunoscut pe propria piele răul unui regim totalitar. Dacă aş susţine opusul, aş fi un ipocrit, deşi există tineri scriitori de o vîrstă apropiată vîrstei mele care scriu în aceste condiţii despre comunism ba chiar fac din acesta o temă majoră a literaturii lor, chiar dacă la Revoluţie nu aveau mai mulţi ani. Probabil că ceea ce ficţiunea lor nu poate oferi e substituit de greutatea unei teme ce nu poate lăsa pe nimeni indiferent. Netrăind în comunism, tot ceea ce ştiu despre viaţa acelor timpuri este fie citit, fie auzit. Ceea ce ştiu provine fie din literatură, fie din spusele altora. Ştiam de la părinţi cîte ceva despre viaţa în comunism. Îmi povestiseră cum anumite rude de-ale noastre fuseseră închise, botezate cu numele de „chiaburi“ şi demonizate în ochii propriilor semeni. Auzisem despre răul totalitarismului fără a-l simţi pe propria piele. De-atunci şi pînă astăzi, comunismul a tot fost condamnat. Ăsta cred că a fost limbajul postcomunismului, un limbaj al condamnării. Între cei care au condamnat comunismul, fără îndoială au existat cei care într-adevăr au suferit de pe urma acestuia şi care […]
Si intelectualii naivi , au fost fericiti .
Pentru ca ati facut cu acest articol despre modul in care omul, dieses „verlogene Tier”, minte cu adevarul, as gasi regretabil daca i-ati diminua valoarea prin „relativari” ulterioare, numai pentru ca un comentator declara ca se supara, isi ia jucariile si pleaca. In plus – nu numai d. T. Basescu a profitat de aceasta tactica, ci si toti care l-au ajutat (masiv) s-o puna in practica. Inca in plus, nu cred ca se poate disjunge (dis)functia motorului de structura sa; in ce priveste psihicul, lucrurile nu stau altfel, comportamentul nu poate fi desfacut de persoana; T.B. se comporta conform structurii sale – si asa va ramane, indiferent de „asteptarile” noastre.
In ceea ce priveste „oamenii politici” de orice (pseudo)culoare, sunt prea departe ca sa ma atinga praful pe care-l arunca (ajutati de intelectuali co-interesati) in ochii celor din jur:
„se lupta lupii intre ei,
dar asta nu ii face miei”.
Nur Mut und weiter machen – la multi ani!
ptr d-l care semneaza „Io Frustratu”. Ma tem ca ati inteles gresit comentariul meu. Eu nu am spus ca ati avut un comentariu nepotrivit, ci pur si simplu indemnul s-a adresat tuturor celor care intra pe site. Din experienta stiu ca aceste discutii au obiceiul de a se transforma intr/un schimb de replici in foc incrucisat. Comentariul meu care indemna la pastrarea decentei nu se adresa unui anumit forumist , ci tuturor. Mediul acesta de comunicare are si avantajele si defectele sale. Am avut situatii in care succesiunea de comentarii a pierdut din vedere tema articolului. Daca v-am jignit imi cer scuze. Nu aceasta a fost intentia mea. Iar in ceea ce-l priveste pe domnul TIsmaneanu, imi rezerv si eu dreptul de a critica unele argumente ale domniei sale, insa nu vad de ce nu am face acest lucru intr/o maniera mai relaxata, mai putin inversunata. Sunt de acord cu pozitia dumneavoastra insa nu cred ca ar trebui sa discutam incrancenat.
Cu cele mai bune ganduri,
Cezar Gheorghe
Tinere d-le redactor al acestei reviste de cultura, daca pamfletul e, cum zice, de pilda, Larousse-ul, „ecrit satirique et violent, le plus souvent inspiré par l’actualité”, – unde e, in textul meu, violenta? Departe fiind de tarimul mioritic, nu stiu cine sunt „Mihai Gadea sau Mircea Badea” si nici ce-nseamna „marca Antena 3”, asa ca va intreb: ce semne de „degenerare” ati gasit dvs. in textul meu? Si, presupunand ca e vorba intr-adevar de un urmas al celebrului „Pamphilus de AMORE” (SYM-PATHIA cu care l-am scris fiind evidenta), s-a luat cumva in tarisoara basa-rabilor hotararea de scoatere a acestui gen literar din literatura? In plus, daca da, numai pentru prezent si viitor – sau poate si pentru trecut: va fi scos, de ex., „Baroane” din Istoria Literaturii Romane? Im Klartext: cautati pretexte pentru a introduce cenzura?
In ceea ce ma priveste, auto-exilandu-ma din sus-amintita noastra tarisoara (inaintea d-lui V.Tismaneanu), m-am obisnuit sa recurg la surse scrise si sigure: astfel, ce stiu despre d-nul V.T., stiu chiar de la domnia-sa. Eu nu „am auzit ca in fosta casa a lui Mircea Vulcanescu…”, eu iau de bun ce a scris insusi d. V.T.
In ceea ce priveste (re)sentimentele (eu cu ale mele, d. V.T., care s-a suparat pe mine, cu ale domniei sale, ce sa-i faci, fiecare cu narcisismul sau…): (1.) recititi, d-le redactor, resp. cititi, d-le V.Tismaneanu, ce spune d-nul Ioanitoiu, o voce ca-sa-zic-asa autorizata, in interviul publicat anul acesta in O.C., despre presedentia comisiei Tismaneanu…, si (2.), multumindu-va pentru reproducerea „vorbei domnului Mihai Sora”, vreau sa va pun si eu aceasta intrebare ramasa fara raspuns: Chiar asa – „de ce el/ ei si nu eu/ noi?”!! Mai adaug,en passant, inca o nelamurire: de unde stie d. V.T. ca, de ex. eu, nu am „alte (re)surse de auto-respect”? Asta-i un „argument”, nu-i asa, nu un „atac ad hominem” in totala necunostinta de cauza…
Cand e vorba de comportament (moral sau nu), de actiune sociala prin vorba spusa sau scrisa, tinere d-le redactor, de multi stimate d-le profesor, persoana si ideile enuntate de ea gehören doch zusammen, nu pot fi separate decat prin falsificare. Pe scurt: e ADEVARAT ce-am scris – ori ba?, asta-i intrebarea, ramasa si ea, neintamplator, tot fara raspuns.
In sfarsit: uneori pseudonimul e chiar mai potrivit decat numele; cine-i va contesta lui „Stendhal” dreptul de a fi iscalit cu numele unui orasel german?; si-apoi, d-le V.Tismaneanu, vreti sa-l siliti pe Perseu sa se duca la Meduza fara scut? Hm.
Am scris acest articol ca urmare a regasirii temei anticomunismului in campania electorala. Mi s-a parut ca e o lipsa de sensibilitate din partea unor oameni politici ca Traian Basescu si altii ca el sa foloseasca in campanie o asemenea tema. Condamnarea formala a comunismului facuta de Traian Basescu nu are nici o valoare, cat timp oameni care au torturat si au facut politie politica traiesc fara griji. Am auzit ca in fosta casa a lui Mircea Vulcanescu traieste un fost demnitar comunist. Mi se pare de-a dreptul revoltator. In timp ce fiica lui Vulcanescu traieste in conditii precare, un reprezentant al regimului care l-a ucis pe Vulcanescu ii ocupa casa. Nu l-am auzit vreodata pe Traian Basescu sa vorbeasca despre asemenea cazuri. Ca presedinte al Romaniei avea ocazia sa faca lumina in asemenea cazuri tragice. In schimb prefera sa foloseasca discursul anticomunist ca arma electorala. Poate in acest al doilea mandat va avea o cu totul alta atitudine fata de aceasta tema. Nu am nimic cu omul Traian Basescu dar in calitatea sa de presedinte am anumite asteptari de la acesta. Sper ca acestea sa nu fie iar inselate.
In calitate de redactor al revistei ii rog pe toti cei care participa la discutii pe acest forum sa atace ideile si argumentele si nu oamenii. Nu as vrea ca aceasta discutie sa degenereze intr-o serie de atacuri la persona de tipul celor marca Antena 3. Nu sunt deloc adeptul acelui tip de discurs si nici nu subscriu la „jurnalismul” tip Mihai Gadea sau Mircea Badea. Asadar sa atacam argumentele si nu oamenii.
Daca atacul ad hominem este ceea ce da masura unui forum ce se pretinde al civilitatii, prefer sa va urez noroc si fericire si sa nu mai frecventez acest site.
Eu semnez intodeauna cu numele meu, imi asum opiniile, le sustin cu argumente rationale. Nu practic amalgamarea pamfletar-baroca a biografiilor si detest insinuarile. Fireste, resentimentul poate fi si un balsam, mai ales cand nu ai alte (re)surse de auto-respect. Vorba domnului Mihai Sora, resortul cel mai adanc, dar si cel mai simplu de inteles, al resentimentului se afla in interogatia: \”De ce el si nu eu?\”
„Discutiile” cu Michnik – „va asigur ca numeroase si intense”…, ce frumos, ce sfatos , ce grijuliu: „Mi-e teama ca va subminati argumentul”…Si, mai ales, ce modest: Pentru ca si eu va asigur ca d. Tismaneanu a discutat nu numai cu „A.M.”, ci cu mai toate numele grele ale anticomunismului si neo-conismului, asa cum, cu indreptatita mandrie, a scris-o in alta parte. Si, tot discutand despre, si, tot condamnand comunismul, d. Tismaneanu chiar a devenit (cunoscut ca) un mare anticomunist. O stralucita cariera, pornind, nu-i asa?, de la niste amintiri dintr-o copilarie primavaratica…Un exemplu de urmat pentru tinerii de azi, pe care, cum vad, ii si sfatuieste, parinteste, de bine. La naiba cu specializarile in care mai si trebuie sa faci ceva, daca prin cultivarea „discutiilor intensive” si, pe langa ele, a relatiilor extensive, poti urca atat de sus. Si cat de mult bine poti sa faci asa: Vii, de pilda, in tarisoara si le dai lectii celor care chiar au suferit, ori urmasilor lor, despre comunism, anticomunism, conism si neo-conism, ca sa stie si ei, sa le ajute, poate, candva… Candva, pentru ca, deocamdata, locurile in fata sunt ocupate de Patapievicii, Tismanenii, Romanii, Geoanii, Oprestii, Oltenii … primavaratici sau para-primavaratici, care, indiferent de culoarea politica, din fata tot in fata au ajuns, dovedind inca o data (mai era nevoie?)ca „partidul e-n toate/ e-n cele ce sint/ si-n cele ce miine vor ride la soare”. Vor ride, da, asa e – va las sa ghiciti de cine…
Pentru mine nu lustratia e problema. Pozitia lui Michnik in problema lustratiei este arhicunoscuta. Personal sunt ptr lustratie. Problema in Romania este ca in condamnarea comunismului s-au implicat si oameni care nu aduc onoare unei chestiuni deosebit de serioase. A folosi condamnarea comunismului ptr a castiga capital de imagine in campanii electorale mi se pare un comportament deplorabil si o jignire adusa celor care au suferit din cauza unui regim criminal. Iar in ceea ce priveste lustratia, aceasta ar fi trebuit sa existe inca din 1990. In conditiile actuale, nu stiu dc ar mai avea un mare impact. In argumentul lui Michnik m-a atras ceea ce spunea despre ipocrizia celor care spun adevarul despre comunism insa mint despre ei insisi si despre adevaratele lor intentii (oportuniste). Este oare anticomunismul ultima sursa de castigare a capitalului simbolic? Din nou, sper sa nu fie asa. In ceea ce priveste situatia din Polonia, in comparatie cu situatia din Romania, suprapunerea celor doua lumi mi se pare si mie eronata. Insa ceea ce este transferabil in argumentul lui Michnik este ceea ce acesta spune despre ipocrizie in condamnarea comunismului. Pentru generatiile mai tinere chiar decat a mea, tema condamnarii comunismului nu exista. Poate aceasta lipsa de constiinta intr-o poblema importanta e datorata si devalorizarii acestui discurs prin folosirea sa ca un mijloc catre scopuri josnice.
Nu cred ca e potrivit sa comparam cazul Romaniei cu cel al Poloniei. Jaruzelski nu a fost Ceausescu, nici Walesa – Ion Iliescu, nici societatea romaneasca nu a fost comparabila cu cea poloneza, ca sa nu mai vorbim de sprijinul Papei. Cu toate pacatele lor, fratii Kaczinski nu sunt la fel de lustrabili ca Traian Basescu, pe care dl. Tismaneanu l-a sustinut cu o pasiune demna de o cauza mai buna. Nu o spun eu, o spunea insusi Traian Basescu in 2004: „Adriane, ce blestem e pe acest popor sa aleaga intre doi comunisti”?
Buna ziua:
Mi-e teama ca va subminati argumentul. Pozitia consecventa a lui Adam Michnik in raport cu chestiunea lustratiei (in Polonia, dar nu numai) a fost una sceptica. In discutiile cu mine (va asigur ca numeroase si intense), ceea ce reprosa el Comisiei pe care am condus-o era tocmai faptul ca sustinem lustratia. Cum spuneam, ar merita sa (re)citim dialogul Michnik-Havel pe acest subiect. Pentru AM, riscurile lustratiei sunt mai mari decat avantajele (purificarea spatiului public). El se opune creditarii dosarelor politiilor secrete cu dreptul de a decide ce a facut ori ce n-a facut o persoana. Sistemul era bazat pe minciuna, deci si aceste dosare pot fi indoielnice. Am discutat acest subiect in cartea mea „Fantasmele salvarii”, recenzata la vremea aparitiei traducerii romanesti la Polirom de dl Caius Dobrescu in OC. Opozitia lui AM fata de radicalismul neo-iacobin s-a accentuat in ultimii ani, in special ca riposta la discursul moralizant si adeseori exclusivist al gemenilor Kaczynski si al partizanilor acestora (intre acestia, fostul prieten si coleg al lui Michnik in KOR, Antoni Macierewicz). Daca cititi interviul cu Michnik luat de Cr. Patrasconiu in Cotidianul (cred ca in 2008), veti constata ca istoricul polonez spune limpede ca nu extrapoleaza cazul tarii sale si ca nu se pronunta asupra situatiei din Romania. In plus, as considera tema anticomunismului (de orientare civic-liberala) in comparatie cu aceea a antifiascismului, deci a condamnarii totalitarismului, de extrema stanga ori dreapta. Vi s-a parut ca Mircea Geoana a utilizat acest subiect in campania sa? As spune ca subiectul a stralucit prin absenta in discursul candidatului PSD.
Reactiile ipocrite de care vorbiti pe tema receptarii operei Hertei Muller ar merita discutate cu atentie. Ar trebui sa analizam cu seriozitate ce a fost Aktionsgruppe Banat, izolarea sa intre intelectualii epocii si chiar in cadrul disidentei din Romania.
Va doresc Sarbatori Fericite si succese in Noul An.
Vladimir Tismaneanu
Marturisesc ca nu imi aduc aminte mare lucru despre viata de dinainte de 1989. Cum spuneam aveam numai 5 ani atunci. Consecinta acestui fapt este faptul ca tot ceea ce stiu despre comunism este o reprezentare, fie din spusele parintilor sau bunicilor( inchisi ptr ca nu s-au opus colectivizarii) fie din ceea ce am citit. Adam Michnik si Herta Muller au devenit astfel niste repere. Ceea ce m-a interesat la Adam Michnik a fost modul in care a reusit sa deconspire ticalosia postcomunista, aceea care se revendica de la acel tip de discurs justitiar, lipsit de spirit hamletian, un discurs care sub intentia onorabila a condamnarii comunismului urmareste o alta agenda, politica. Teama mea cea mai mare este ca tema condamnarii comunismului a devenit un discurs de promovare a imaginii publice, destinat strangerii de voturi in cazul politicienilor. Daca am fi avut o lege a lustratiei niciunul dintre cei care se afla astazi la putere nu ar mai fi acaparat o pozitie de conducere. Cam asta cred spunea si Michnik atunci cand vorbea despre cei care spunand adevarul (condamnand comunismul) mintind despre ei insisi. Nu indemnam la amnezie, ci la luciditate.
Exista de asemenea si o ipocrizie in ceea ce priveste literatura cu aceasta tema . Cazul Hertei Muller este simptomatic. Acum 5 ani literatura Hertei Muller era studiata la un curs optional la Literele bucurestene. Majoritatea intelectualilor si a oamenilor de litere nu citisera nici macar o carte. Ceea ce spunea despre romani era mult prea incomod. Un coleg care alesese sa scrie o teza de licenta despre Herta Muller nu gasea coordonator ptr ca nu era atat de citita. Acum, dupa ce a primit Premiul Nobel, notorietatea sa i-a adus alti cititori. Mesajul ei a ramas la fel de incomod. Am impresia ca majoritatea romanilor o citesc pe Herta Muller cu o complezenta mincinoasa. Tare as vrea sa ma insel in aceasta privinta.
Limbajul monocord (discursul unidimesnional) este desigur deplorabil. Dar si eliminarea distinctiilor esentiale dintre Bine si Rau. Michnik il citeaza mereu pe Zbigniew Herbert care ne avertiza ca nu avem dreptul sa iertam „in numele celor ucisi in zori”. Merita recitita discutia cu Havel despre lustratie. Reconcilierea in absenta caintei este o fictiune, un mit de care se servesc cei care nu vor sa admita criminalitatea sistemelor comunist si fascist. Nu este in nici un caz pozitia lui Adam Michnik care a spus-o in repetate randuri, in raport cu dictaturile comuniste: „Amnistie da, amnezie nu”.