Literatura ca suicid

Într-un fel, văd cronica de faţă ca pe un preambul al celei de săptămîna viitoare, un intro biografic şi nu numai. Înainte de toate însă, vreau să fac o reverenţă cuiva care de pe vremea facultăţii mele face pentru alţii (şi pentru o literatură faţă de care se poziţionează ca auxiliar) mai mult decât pentru sine însuşi. Mă refer la un cristian, intervievatorul lui Octavian Soviany din bijuteria numită bătrâneţea ucenicului alchimist. Poate că generaţia 2000 (fie că a fost sau n-a fost) ar fi arătat cu totul altfel fără prezenţa activă a lui cristian, fără biblioteca sa de poezie underground sau fără ajutorul lui la înfiinţarea celor două reviste ale generaţiei, fracturi şi pana mea. Nu ştiu câte satisfacţii a avut în urma tuturor acestor activităţi, însă cert e că nici peisajul literar actual nu ar arăta la fel fără intransigenţa şi idealismul lui. De altfel, munca de „întrebător“ presupune atît un pas benevol făcut în spate, într-un limb de unde se fac auzite doar incursiunile pline smerenie în viaţa şi în opera celuilalt, cît şi o foarte bună cunoaştere a „întrebatului“ (mascată însă, pentru a nu lucra în detrimentul spontaneităţii). Cel căruia îi este dedicată această carte-interviu, Octavian […]