Literatura comparata in cea de-a doua jumatate a secolului al XX-lea (II)

La ce servesc congresele? Congresele reprezinta, cu siguranta, evenimente dintre cele mai importante in activitatea comparatista. Istoria Asociatiei Internationale de Literatura Comparata (AILC), creata in 1954, e ritmata de congrese trienale, incepind cu cel dintii, tinut la Venetia, in 1955, urmat de cel de-al doilea, la Chapel Hill, in 1958, si asa mai departe, pina la cel din urma, la Pretoria, in 2000. Fiecare congres, desfasurat intr-o alta mare metropola a lumii, intr-un climat de cordialitate si libertate absoluta a cuvintului, e nu doar o manifestare stiintifica de prim ordin, ci si o excelenta ocazie de intilniri, dezbateri, schimburi de opinii, cunoastere reciproca. El serveste, de asemenea, revizuirii si actualizarii problematicii comparatiste, orientarii spre noile orizonturi ale cercetarii. Problema care se pune – si pe care o pudoare vinovata ne impiedica, de obicei, s-o discutam – e daca, tinind seama de perspectiva lor universitara si de numarul tot mai mare de participanti, congresele din zilele noastre reusesc sa-si realizeze telurile intr-un mod satisfacator. Spre a raspunde acestei intrebari, permiteti-mi, ca un comparatist care se respecta, sa procedez la… o comparatie. Voi incerca sa evoc sumar un congres tinut in 1930 si, apoi, un altul, recent, cel din Edmonton, din 1994. […]