Literatura de colhoz

In Suplimentul de cultura, nr.15 (5-11 martie), poetul Serban Foarta vorbea despre singuratatea artistului, despre refuzul inregimentarii, de orice natura ar fi ea, chiar si fata de propria-i poetica. Spusele sale mi-au mers drept la inima, cum s-ar zice, dar m-au si pus pe ginduri, ba chiar m-au intristat. Personal, cred ca artistul este cel care se smulge din colectivitate, din fluxul textual continuu, dintr-o rumoare verbala, pentru a se replia asupra sa si a-si distinge propria voce. Nu e vorba de mitul romantic al artistului izolat in turnul sau de fildes, dind cu tifla multimii ingrate, filistine, ci de o singuratate absolut necesara actului creator, as spune chiar constitutiva. Ai nevoie de un ragaz, de o departare, de un refugiu pentru a decanta, pentru a filtra tot ce-ai adus cu tine, pentru a converti zumzetul indistinct intr-o melodie. Cit priveste inregimentarea, de orice fel, aceasta si-a dovedit de-a lungul vremii efectele cumplit de nocive, de la proasta calitate a scriiturii, la procustizare, la aducere la un numitor comun si pina la pierderea autenticitatii. Uitindu-ma insa la peisajul literar actual, mai ales la ceea ce se intimpla in spatiul romanesc, nu am cum sa nu ma intristez, caci, intr-o lume […]