Literatura revoluționară în al treilea mileniu (și ultimul) (III)

Are Roberto Bolaño un fragment foarte interesant în 2666, esențial pentru decriptarea schimbării sale de paradigmă, dinspre sfîr­șitul vieții, pusă de exegeți, prieteni et alii pe seama dorinței de a asigura un viitor moștenitorilor. Desigur, sună spicy, mai ales cînd știm că i-a și reușit, dar în același timp nu putem să nu căutăm și etiologia literară a maladiei. Strecurat în corpul monstruos al ultimului său roman, găsim acest fragment: „Prefera Metamorfoza în loc de Procesul, prefera Bartleby în loc de Moby Dick, prefera Un suflet simplu în loc de Bouvard și Pecuchet, și O poveste de Crăciun în loc de Istoria a două orașe sau de Documentele postume ale Clubului Pickwick. Ce trist paradox, s-a gîndit Amalfitano. Nici măcar farmaciștii cultivați nu mai îndrăznesc să se înfrunte cu marile opere, imperfecte, torențiale, care deschid drumul în necunoscut. Preferă exercițiile perfecte ale marilor maeștri. Sau, ceea ce este același lucru: vor să-i vadă pe marii maeștri făcînd antrenamente la scrimă, dar nici nu vor să audă de luptele adevărate, în care marii maeștri se înfruntă cu acel ceva, acel ceva care ne înfricoșează pe toți, acel ceva care îngrozește și umilește, și lasă în urmă sînge și răni mortale și […]