„Literatura română scrie pe mine!“

În august 2010, Casa de pariuri literare se lansa pe piaţa editorială. Şi de-atunci, în fiecare an, a încercat să se reinventeze. Povestea editorială a început cu două reeditări (Spitalul manechinelor şi Dactilografa de noapte de Nora Iuga), în ideea că trebuie să existe o continuitate, chiar dacă se-ncepe de la zero (cei doi acţionari au pariat cîte 1.000 de lei de căciulă, pentru a păstra o alură 2000-istă). Practic, an de an, s-a adăugat ceva. E-book-urile (cu mult înainte să devină o modă), festivalul editurii (CDPL FEST-urile), canalul YouTube al editurii. E mult, e puţin? Dacă am număra şi documentarele cu scriitori, poate părea ceva complex. Din interior, nu pare decît ceva normal. Trei nominalizări şi-un trofeu cîştigat la Gala Bun de Tipar, un proiect cu zece titluri din zece propuse cîştigat la AFCN (care ne-a adus atacuri inimaginabile din partea multor gură-cască, mai ales dintre cei care nu au ştiut să citească preţul de vînzare al cărţilor sau n-au găsit de cuviinţă să-ntrebe scriitorii din proiect dacă şi-au primit au ba drepturile de autor), o participare cu cîntec la Gaudeamus (cu o cenzură crasă din partea organizatorilor, semnalată la momentul potrivit – încă o dată mulţumiri dlui Gabriel […]