Literaturi în dialog

  • Recomandă articolul
În perioada 22 iunie-16 iulie 2015, a avut loc, la Universitatea din Lisabona, cea de-a cincea ediţie a programului de literatură universală iniţiat de Universitatea Harvard, prin Institute for World Literature. Patru săptămîni de cursuri ţinute de profesori și teoreticieni cunoscuţi din toată lumea, precum Franco Moretti sau conferinţe și ateliere de lucru au oferit un cadru de lucru bogat, multicultural, în care studenţii, doctoranzii şi cadrele universitare au avut ocazia să-şi dezvolte proiectele în lucru sau să acumuleze experienţe diferite în modul de predare sau de abordare a subiectelor de cercetare.   Am stat de vorbă cu David Damrosch, directorul Institutului, cu Delia Ungureanu, care, de trei ani, este assistant director, şi cu Franco Moretti, unul dintre invitaţii speciali ai acestei ediţii. David Damrosch este directorul Institute for World Literature şi şef al Departamentului de Literatură Comparată la Universitatea Harvard, fost preşedinte al American Comparative Literature Association. Studiile şi cărţile sale se axează pe literatură comparată şi mondială: What Is World Literature? (2003), The Buried Book: The Loss and Rediscovery of the Great Epic of Gilgamesh (2007) şi How to Read World Literature (2009). Este editorul coordonator al Longman Anthology of World Literature, în şase volume (2004), editor alTeaching […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }