Louis Barthou

Louis Barthou a murit de o moarte care nu era a lui. O moarte care ii contrazice si viata, si temperamentul, caci nimic nu prevestea in acest om calm si nuantat un sfirsit violent. Sint oameni pentru care o asemenea moarte brutala, desi la fel de tragica, surprinde mai putin. S-ar spune ca ea raspunde unei trasaturi intime de caracter. Sint existente furtunoase, pe care le simti umbrite de propria lor drama. Sint vieti care ascund un simbure de neliniste, de precaritate; oameni care, traind si lucrind intr-o anumita incordare, imprima intregii lor existente un ritm si un sens, care, daca nu provoaca neaparat tragedia, o explica, atunci cind ea s-a intimplat. „Il est difficile d’avoir quatre-vingt ans, non licet omnibus“, scrie in gluma Barthou undeva, intr-o carte. Ce trista e astazi aceasta fraza! Barthou era dintre oamenii carora le sade bine sa aiba optzeci de ani. Avea parca vocatia acestei virste, nu numai prin vitalitatea rasei lui de bearnez, dar prin spiritul sau de carturar, unind in fiecare pagina, in fiecare gest, emotia si scepticismul. Exista o familie de oameni care gasesc in batrinete adevaratul lor „climat“. Tineretea ii stinghereste poate: prea e impulsiva, dezordonata si febrila. Dar dincolo […]