Lucrarea Celuilalt Simion

Simion, Celălalt Simion, nu Simion Liftnicul, scrie o lucrare, „după multe întîmplări“, cu regrete, respect pentru cititori şi cu mulţumiri pentru doctorul Sheehan din Tampa, Florida, care a inventat Xanaxul. O lucrare gen compunere, într-un stil naiv-confesiune, o compunere în trepte, cu salturi şi ocolişuri, o compunere-confesiune divagant-vagrantă. Şi Simion acesta are ştiinţa aproape înnăscută a povestirii amînate, adăstate, de divan persian. Dar ce fel de divan? Unul trecut prin Bacăul prăfuit, tern, în care cotidianul prăfuit, sărăcăcios, curgînd din tranziţie în tranziţie, şi fantasticul absurd-grotesc se împletesc strîns. De data asta, cu plăcinte, cu ceai chinezesc amestecat cu Xanax, cu formule împrumutate din Formula As, cu invenţii miraculoase, idei geniale de bodegă şi inginerii financiare.   Aşadar, după ce, aşa cum se cuvine, naratorul (care nu se prezintă încă pre numele său) aduce mulţumiri către cei care l-au ajutat să scrie „lucrarea“, începe, in medias res, să ne zică despre una, despre alta, cam în treacăt, introducînd cînd un amănunt, cînd altul, reuşind din primele pagini să te descumpănească. Din Apropo de… în Apropo de… Pe un ton ingenuu, cineva povesteşte de – spre efectele miraculoase ale Xanaxului asupra unor oameni, cunoştinţe vechi sau apropiaţi ai Celuilalt Simion. Şi […]