Lumea pe dos

Nu pot să înţeleg şi pace cum funcţionează mintea unui om care, odată ajuns la putere, are impresia că deţine controlul absolut asupra prezentului, trecutului şi, mai ales, asupra viitorului. Contaminat brusc de o irepresibilă „beţie a puterii“, politicianul învestit cu încrederea electoratului uită cu totul de ce şi în ce împrejurări a ajuns în vîrful piramidei şi se comportă ca şi cum nimeni şi nimic nu l-ar mai putea clinti din actuala poziţie de putere. Nici memoria personală, nici memoria colectivă nu mai funcţionează în atare situaţie, căci omul politic pare convins că e nemuritor şi deasupra oricăror legi, că doar de el depinde să-şi asigure o neîncetată domnie şi o bunăstare netulburată de anchete şi investigaţii legitime ale instituţiilor Statului. „Statul sînt eu“, cu varianta „Statul sîntem noi“, cei cîţiva aleşi nu pentru a ne ocupa de treburile Cetăţii, ci pentru a ne asigura că noi şi copiii noştri nu vom cădea nicicînd sub incidenţa legii, căci Eu/Noi sînt(em) Legea. Cum altfel decît printr-o gravă amnezie sau printr-o teribilă dereglare a raţiunii ar putea fi explicat comportamentul de-a dreptul sfidător al „aleşilor“ neamului, care nu dau semne că ar fi învăţat ceva din istoria guvernărilor anterioare? Cum să crezi că e suficient să deţii controlul asupra justiţiei şi să livrezi maselor versiuni trucate ale realităţii, prin intermediul unor trusturi de presă controlate de patroni cu dosare penale grele, pentru ca puterea ta să dăinuie netulburat? Cine ignoră lecţiile istoriei să nu se aştepte să aibă altă soartă decît au avut, de-a lungul timpului, toţi aceia care şi-au închipuit că mulţimile pot fi manipulate la nesfîrşit şi că Istoria se opreşte vreodată în loc. Cu cît se vor cocoţa mai sus şi cu cît atitudinea lor sfidătoare va fi mai ostentativă, cu atît mai dramatică va fi prăbuşirea, indiferent dacă se va produce imediat sau peste cîţiva ani. E suficient să ne uităm la ceea ce s-a întîmplat în România în ultimii treizeci de ani: Ceauşescu, Iliescu, Năstase, Băsescu, Udrea, Ponta, toţi s-au crezut o vreme stăpîni deplini ai Istoriei şi ai destinelor umane şi toţi au fost aruncaţi ca nişte măsele stricate, în tomberoanele Istoriei. Cred oare actualii guvernanţi că vor avea o altă soartă?

Cu o mentalitate de vechili, convinşi că ţara li se cuvine şi că, odată aleşi, nimeni nu mai are dreptul să pună sub semnul întrebării corectitudinea deciziilor lor politice şi legalitatea acţiunilor lor, cei aflaţi azi la guvernare nu se deosebesc cu nimic de aceia care au guvernat în perioada 2008-2012 şi pe care îi înfierau cînd se aflau în opoziţie. Astfel încît, privind la ceea ce se întîmplă de ani de zile în politica românească, ai impresia că nu e vorba nici o clipă despre o confruntare între doctrine şi programe politice diferite, ci despre o bătălie pe viaţă şi pe moarte între diverse clanuri mafiote ce-şi dispută avutul public şi sferele de influenţă. Aşa se şi explică, de altfel, solidarităţile aparent imposibile, alianţele rapide între indivizi care păreau să se afle în familii ideologice diferite, legăturile subterane între foşti adversari politici deveniţi, în ultimii trei ani, parteneri în lupta împotriva legilor. Chiar şi atunci cînd în ringul politic mai pătrund, din întîmplare, politicieni oneşti, nu durează mult pînă cînd aceştia sînt fie expulzaţi, fie se transformă după chipul şi asemănarea celor cu ştate vechi în politichia autohtonă.

Alte măşti, aceeaşi piesă, alte nume, acelaşi circ grotesc şi sinucigaş, în fond, căci scadenţa iresponsabilităţii nu poate fi ocolită. Şi aceeaşi păguboasă încăpăţînare de a promova în funcţii de conducere, la nivel de ministere şi de instituţii ale Statului, tot felul de personaje a căror simplă prezenţă decredibilizează orice declaraţie de bune intenţii. Căci prăpastia dintre promisiunile electorale şi realitatea guvernării este imposibil de ignorat pentru orice om de bună credinţă, care are pe umeri cap şi nu ecran TV. Despre ce fel de schimbare se poate vorbi, cînd în locul lui Emil Boc vii cu Sorin Grindeanu şi apoi cu Mihai Tudose şi cînd Liviu Dragnea o înlocuieşte, la şefia Camerei Deputaţilor, pe Roberta Anastase? Cu ce ar fi mai buni Petre Daea, Liviu Pop, Olguţa Vasilescu şi Sevil Shaideh decît Adriean Videanu, Radu Berceanu, Sulfina Barbu şi Elena Udrea? De ce ar fi Violeta Varga, noua inspectoare pentru educaţie permanentă la ISJ Arad, mai adecvată funcţiei decît Elena Băsescu, europarlamentar „ales“ în mod fraudulos acum cîţiva ani? În fond, „principiile“ de selecţie a oamenilor sînt aceleaşi, astăzi ca şi ieri, indiferent de culoarea politică a „aleşilor“ – obedienţă, incompetenţă, demagogie, legături de rudenie şi, nu în ultimul rînd, relaţii cît mai strînse cu tot felul de şefi şi interese de afaceri comune. Cîtă vreme banul public este împărţit „frăţeşte“ între membrii clanurilor şi singurele interese pe care această clasă de profitori politici le mai reprezintă sînt doar cele personale, cîtă vreme instituţiile Statului vor continua să fie căpuşate de tot felul de rubedenii „ajutate“ să pornească în viaţă, deşi nu au nici o competenţă reală pentru funcţia respectivă şi, mai ales, cîtă vreme le vom permite acestor impostori să ne conducă şi să ne sfideze de la înălţimea scaunelor în care s-au cocoţat prin voinţă populară, slabe şanse să schimbăm cu adevărat realitatea imediată.