Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
LUNTRE ŞI PUNTE. Manipulaţi, manipulaţi, tot va rămîne ceva!
- 17-10-2012
- Nr. 646
-
Radu Călin CRISTEA
- Politic
- 46 Comentarii
Am citit și am tot scris, mai ales de prin iunie încoace, despre intoxicările din presa românească. Pare să fie, sper, un trecător dat al sorții. M-a neliniștit mai ales prezentarea unor pretinse manipulări propagate dinspre media occidentală, cu jurnaliști bănuiți că s-ar fi lăsat atrași de jocuri politice, ba chiar, unii dintre ei, că ar fi fost stipendiați pentru murdara lor îndeletnicire de cercuri de interese, inclusiv instituții publice, din România. Ca ziarist, s-ar putea zice, cu experiență în presa din Occident, am avut, principial, dubii că prestigioasele publicații invocate în aceste rușinoase contexte ar subscrie la astfel de abdicări de la etica profesională. Îndoielile mele au sporit aflînd, de exemplu, despre caraghioslîcul unor postări pe bloguri ori pe forumul unor articole apărute în presa străină și care aveau să fie cotate la București ca reprezentînd linia editorială a publicațiilor respective; în adevăr – erau doar găzduite niște opinii, între multe altele din această categorie. Un articol din Financial Times N-am fost tentat de investigații proprii menite să-mi lămurească temeinicia sau, dimpotrivă, futilitatea cazurilor invocate. O fac acum, analizînd conținutul și pornind apoi pe urmele articolului Brussels to toughen rules for joining EU („Bruxelles-ul înăsprește normele de aderare la […]
si cu asta am zis tot ce era de zis.
incapatanarea dlui cristea de a se face ca nu intelege. asa ca ii mai scriu o data, ca sa fie clar: stelian tanase a publicat, in prima faza, date private neacoperite. doar dupa aproape 24 de ore, dupa ce datele au putut fi preluate de oricine, stelian tanase le-a acoperit.
ps: pentru ca dlui cristea i se solicita si o demantelare la fel de incisiva a unei manipulari marca intact, tin sa-mi manifest o certitudine: nu va face asa ceva. pentru dansul un ziar ca die welt e sursa necredibila. trustul intact e cat se poate de credibil
cu dl Dinu Dan: si mie mi-ar placea analiza unuia sau
chiar a tuturor (!) cazurilor de dezinformare facute de
Jurnalul National si Antena 3 …
Va propun sa faceti un exercitiu de analiza paralela. Langa acest caz de dezinformare (asa cum il prezentati dvs) va rog sa analizati si un caz de dezinformare facut de Jurnalul National sau de Antena 3. Daca veti reusi sa fiti la fel de impartial atunci chiar o sa va cred ca sunteti corect.
Pana atunci cititi va rog ce se scria in Adevarul din iunie 1990 despre jurnalistii straini care „dezinformau” lumea in legatura cu „exercititul de democratie populara” din Bucuresti. Veti constata ca va cam asemanati.
Particula „de” era o simplă aluzie inocentă la stilul epistolar al „celui mai frumos dintre veacuri”, – în care, autentică sau apocrifă, ea abundă.
Cât despre inocenta (tot inocenta!) anecdotă privind duelul muzical-valsant dintre domnii Johann Jr. & Jacques, aceasta nu se va fi vrut decât un strop de sare şi piper într-o anostă ciulama.
Cu blajinătate, tăt Blajul (?!) vă salută.
D-lui Serban Foarta
N-as vrea sa contrariez anoblissantele dv. prerogative insa numele-mi, de la inaintemergatori cetire si pina azi, e fara particula; daca, d’aventure, va face placere sa vi le exercitati, allez-y, ne vous en privez pas. Oricum , in ultimele trei-patru generatii firma familiala a capatat pas mal de blajon (inca mai bine en angl. : quite an amount of Blaj on…)
Ma bucur de noul episod din festivalul dd ce pare sa propaseasca prin subsoluri unde, uneori, (ne) mai dam cu luntrea-n punte, azi putind bifa ‘docere et delectare’; desi cunosteam cite unele dinspre Jacob cel transplantat pe Sena , intreprinzator febril si efervescent, favorit al caricaturistilor si ziaristilor, nu stiam despre Meisterwalzererkrieg auf Wartburg am… Donau. Da’ acuma, iaca, stiu. Merci.
Comentariul meu a fost cam ambiguu, inteleg. Clarific: adrisantul era berenger, \”Revenirea\” ar fi binevenita asadar din partea acestuia. Iar subiectul era protejarea datelor personale ale lui VT, ascunse sub marker, in documentul care circula pe net. QED.
Domnule Cristea,
Urmaresc polemica dvs. cu intelectuali de-ai lui Basescu care nu au nici macar onoarea de a-si da jos mastile ca sa se stie cu cine avem de a face. Ei sunt din specia lui Farfuridi si Branzovenescu: scriu \”tare\”, dar \”anonim\”. Va sfatuiesc sa va lasati pagubas. Au energie pentru ca sunt satui si au timp berechet sa se tina scai de om. M-am uitat si eu, de curiozitate, pe blogul lui Tanase si nu inteleg de ce e acuzat de \”magarie\”.
Fie şi dacă o sintagmă ca aceasta, „Jacques Offenbach şi jurnalismul”, pare o glumă, o butadă, autorul lui „La belle Hélène” a închinat un vals, „Ziare de seară”, societăţii jurnalistice Konkordia, în semn de mulţumire pentru primirea generoasă ce i-o făcuse presa Vienei. Ocazie, pentru jurnalişti, să-i ceară unul şi lui Strauss, el dedicându-le, atunci, op.-ul 279, căruia cei dintâi aveau să-i zică „Ziare de dimineaţă”. Strauss consimţi cu greu la acest titlu (provocator, după opinia lui), – care, de altfel, nu după mult timp, avu, la balul societăţii amintite, parte de o primire rece, în vreme ce primul fu ovaţionat.
„ Invocata ”magarie” (elegant spus, nu-i asa?) a lui Tanase consta in preluarea unor facsimile care circula de vreo doua zile prin presa.” corect. daca o chestie ilegala circula pe net, de ce sa nu o difuzam si noi, nu-i asa? e o problema de deontologie profesionala, nu-i asa?
„sa faceti proba”. internetul „nu uita”. cine se pricepe poate recupera informatia si acum de pe pagina aia. imi pare rau, dar nu mi-a trecut prin cap sa fac o salvare a paginii cu datele vizibile. oricum, chiar daca as fi facut-o, nu as fi prezentat-o inca o data, spre satisfactia dvs. oricum, nr pasaportului se vede clar, cum deschizi articolul. iar faza cu „dovada” e amuzanta. doar elena mai striga cu asa indaratnicie…
„stiti ce e un dosar de cadre?” eu nu. dvs da.
„Dialogul cu Dvs, nu duce…”. virgula de aici spune totul. traim in lumea evident perfecta in care romania e buricul pamantului, e bine vazuta, singurul lucru imperfect fiind o virgula nelalocul ei.
D-l Radu Calin Cristea a ajuns sa utilizeze ceea ce se numeste o replica de opereta (La „belle” Hélène, ca sa fiu specific. Dupa parerea domniei sale, daca ai fost doar 24 de ore La „fille” des régiments (de internauti), la trezire poti fi tot atit de virgina ca visul coastei lui Adam. Ce a facut „a lui Tanase” nu e o magarie, e fapta penala. Cei care au vazut stiu , si trag nadejde ca priceputii intru descoaserea memoriei hiperspatiale vor veni cu argumente convingatoare numai bune de aruncat dans la figure ( distinsului Scatiu). Ce spectacol lamentabil „gindirea” viscerala!
Mi-am exprimat deja opinia privitor la articolul din ”Die Welt”. Simtiti nevoia unei reveniri?
Sunteti de rea-credinta. Invocata ”magarie” (elegant spus, nu-i asa?) a lui Tanase consta in preluarea unor facsimile care circula de vreo doua zile prin presa. Il acuzati pe Tanase ca ii publica datele de cont ale lui Tismaneanu. Va rog sa faceti proba, altfel va socotesc un manipulator ignar. Afirmati ca Tanase publica nr. pasaportului lui Tismaneanu. Proba! Prin aceste calomnii si intoxicari reusiti totusi o performanta: din escaladare in escaladare ati devenit personajul lumii hidoase din comentariul meu. La mai mare!
Un pamflet foarte taios. Sunt multe puncte in care, principial, ma intilnesc cu Dvs. Un sfat doar: apelati cu incredere la bisturiu. Nu de alta dar, apelind la topor, sucomba pacientul si va treziti ca nu aveti despre cine sa scrieti. O zi buna.
Dialogul cu Dvs, nu duce in nicio directie atita vreme cit refuzati sa acceptati evidentele. E chiar culmea – mai nou, eu manipulez?! Eu va trimit la surse infailibile atestind ca Europa (ati putea fi mai exact/a?) nu face o legatura intre extindere si evolutiile politice de la Bucuresti, iar Dvs. spuneti ca ba nu. Cui, pacatele mele, ii fac un dosar de cadre? Lui JF-K? Stiti ce e un dosar de cadre? Daca doriti cu adevarat sa nu ne irosim aiurea energiile incercati sa mentineti un standard rational al unei dispute ce debutase interesant.
A avea sau a nu avea o lege a presei scrise? Opiniile Dvs. au degajat o dilema care aterizeaza, ciclic, in spatiul public. Spaima jurnalistilor este ca o asemenea lege sa nu duca la presiuni politice si sunt de acord cu o asemenea temere. Ceea ce lipseste intregului mediu audiovizual din Romania este, in schimb, un sindicat puternic care sa-i apere pe jurnalisti, care sa-i reprezinte in instanta, care sa-i apere de abuzurile patronatului etc. Alienarile din presa romaneasca se datoreaza si absentei acestui actor principal care este temut in societatea occidentala.
V-a lasat cineva impresia ca ar fi ajuns pe acest forum, printr-o aterizare fortata, in no man’s land, neinarmat cu informatiile elementare? Am vazut cu totii, documentul cu pricina, inclusiv dvs. Inclusiv camuflarea datelor pe care le mentionati. Si atunci, cui va adresati? Si cui bono?
magaria facuta de stelian tanase, de a publica date de cont, numar de pasaport etc. (nu conteaza ale cui si in ce context) se constituie intr-o noua culme a presei romanesti. sunt tare curios daca veti face o ancheta si in acest sens.
În cadrul Consiliului European, de obicei Băsescu tace mâlc. Când intervine, într-o engleză aproximativă, învăţată prin bordelurile din porturile lumii, devine repede redundant şi oarecum în afara subiectului. Deseori a fost de-a dreptul hilar şi foarte greu de înţeles de către cei din Consiliu. În timpul pauzelor de cafea, dintre sesiunile de dezbatere, îşi face tura de lobby personal, sau cerşeşte efectiv simpatia unor oficiali europeni. Îi minte cît de eficient este el în salvarea unei justiţii independente în România. Hăhăie ca neamul prost, agresează prin exces de familiaritate premieri sau preşedinţi de stat, îi bate bădărăneşte pe umăr. Când vine momentul decisiv al votului în Consiliul European, marinarul joacă pur şi simplu rolul «idiotului util» descris Lenin. Ridică mâna când i se spune că ar fi bine să o facă. Aşa i se crează impresia că a fost, ca mujicii în timpul Revoluţiei din Octombrie, protagonistul unor momente cruciale la masa rotundă a mai marilor UE. Uneori, lăcrimează, ca orice alcoolic căzut pe panta sentimentalismului, impresionat de povara istorică pe care o poartă pe umeri în numele «României lui». O armată de consilieri îi suflă frazele câlţoase ale limbajului eurocratic pe care trebuie să le spună, astfel încât să nu pară că e unul care se află şi el în treabă pe la Bruxelles. La un astfel de comportament politic a redus Băsescu participarea statului român la summit-urile europene importante pentru soarta UE. De o astfel de paiaţă au nevoie confraţii lui de dreapta din Europa, ca să îşi facă jocurile în Consiliu.
După poziţia totalmente insignifiată, de prost al satului, jucată în mijlocul liderilor europeni importanţi, Băsescu coboară din sala de dezbateri a Consiliului European la sala alocată oficialilor României pentru conferinţele de presă. Aici Băsescu se răzbună pe orele când trebuia să fie doar matelotul politic spălând puntea altor comandanţi de nave puternice europene. Aici îşi savureze Băsescu micul lui moment de glorie în faţa camerelor video ale televiziunilor din România. Aici manipulează românimea, la ore de maximă audienţă, în prime-time. Aici ne dă de înţeles că şi el este un lider european apreciat, că a avut chiar convorbiri de taină, cruciale pentru România, cu omologi din state europene puternice. Aici ne minte că, în urma convorbirilor cu aceştia, a reieşit că guvernul Ponta este rău văzut la Bruxelles, că eurocraţii sunt extrem de îngrijoraţi, că o nouă conducere politică la Bucureşti, alta decât cea păstorită opt ani de Băsescu, duce România la dezastru, că liderii europeni i-au şoptit că o ţară guvernată de USL se îndepărtează ireversibil de Uniunea Europeană, că a început deja declinul relaţiei Bucureştiului cu Bruxellesul. Noroc cu el, Băsescu, care are prieteni la Comisie şi Consiliu, altfel ne păştea demult repetenţia pe termen lung în ceea ce priveşte: integrarea europeană, intrarea în zona euro, intrarea în Schengen, uniunea bancară, reabilitarea termică a blocurilor româneşti, cursul leu-euro-dolar, fondurile europene, lupta împotriva corupţiei din USL, securizarea vămilor, asomarea porcilor din gospodăriile ţărăneşti, găurile din ţevile de irigaţii, statul de drept din Berceni, enclavizarea de la Murfatlar şi federalizarea secuimii în ea însăşi.
Băsescu transformă participarea lui la summit-urile din Bruxelles în tot atâtea pretexte de propagandă electorală internă, în tot atâtea prilejuri de a-şi lovi adversarii politici. În acest scop, se foloseşte fără scupule de poziţia sa de reprezentant al statului român. Din această postură pare, cică, mai credibil, mai impozant. Îşi sperie adversarii politici invocând autoritatea unei Comisiei Europene, prezentând-o ca pe o entitate impresonală mamut, ca pe un bau-bau în faţa căruia nu poţi decât să te supui şi să îi respecţi ordinele. Numai el are misiunea şi flerul de a îmblânzi această maşinărie de tocat mărunt România. Mă întreb dacă, în subconştientul său, Băsescu nu confundă Uniunea Europeană cu vechiul Comitet Central al PCR sau cu Centrala DIE de pe vremea lui Ceauşescu, cea care îl proteja pe el când îşi arăta muşchii loialităţii faţă de dictatură şi securiştii ei.
Participarea lui Băsescu la acest Consiliu European de toamnă a fost în aceeaşi cheie. A bişniţărit imaginea României pentru avantaje personale de imagine, dar şi pentru o poziţionare mai bună a (g)ARD-iştilor săi la alegeri. Iar a aberat despre uniunea bancară şi uniunea fiscală, fără să fi consultat Guvernul sau Parlamentul României. A descoperit că «România are o problemă deosebită cu eficienţa energetică a clădirilor». România are o problemă majoră cu deficitul de democraţie adus de regimul Băsescu. Suntem nu eficienţi energetic, ci dependenţi energetic şi mai tare faţă de prietenii săi de la Gazprom cu care a bătut palma. Ne-a avertizat să ne băgăm minţile în cap, pe noi ăştia cu referendumul, pentru că «întotdeauna există un câine de pază care se numeşte Comisia Europeană». Ceea ce nu ne spune este faptul că, dacă este bine hrănit, latră doar la adversarii săi politici, cu o loialitate demnă de cauze mai bune – deschiderea pieţei muncii pentru românii discriminaţi în unele state membre UE, spre exemplu, sau denunţarea fermă a condiţionării ilegale a intrării noastre în Schengen de faimosul instrument de şantaj politic, numit «Raportul pe justiţie».
Cel mai pervers sofism utilizat de Băsescu a fost compararea a două situaţii totalmente de necomparat. În opinia sa, Comisia Europeană ar fi dovedit o superbă imparţialitate faţă de România. Când? Atunci când a ştiut să apere ţiganii din România, când aceştia au fost expulzaţi din Franţa sau Italia, dar şi când a intervenit pentru a opri USL să dea o «lovitură de stat». A comparat «sula» apărării drepturilor omului, una din misiunile fireşti ale Comisiei Europene, cu «prefectura» referendumului care a avut loc în vară în România. Este adevărat că Viviane Reding a luat partea ţiganilor români scoşi cu forţa din cocioabele lor mizere din Paris sau Roma de poliţişti brutali, certând guvernele Franţei sau Italiei. Dar, niciodată Reding sau Barroso nu au îndrăznit să intervină în procesul electoral din aceste state ca să impună – prin şantaj – un cvorum de participare la un scrutin democratic.
O altă minciună folosită de Băsescu a fost aceea că «prin atitudinea unei majorităţi politice, poziţia României în interiorul Uniunii Europene este una şubredă». Atac clar la USL. Dar, apogeul limbariţei veninoase a lui Băsescu, debitată azi de la tribuna mediatică bruxelleză, a fost cel în care el, Băsescu Traian, proprietar al României, a condamnat felul în care românii, chiriaşi pe moşia sa, au îndrăznit să îi critice pe oaspeţii de seamnă, invitaţi la ospăţul elitist al PPE de la Palatul Parlamentului. Participând la mitingul electoral de pe stadionul Naţional Arena, românii, în viziunea lui Băsescu, s-ar fi făcut de râs în faţa liderilor europeni. Cică, astfel, imaginea externă a României s-ar fi fragilizat în interiorul UE. «Vă rog să îmi spuneţi şi mie în ce situaţie sunt eu la Consiliul European când, acum două zile, liderii Uniunii Europene erau fluieraţi in corpore, să nu vină să ne dea nouă lecţii la Bucureşti?». Răspunsul este simplu. Băsescu se află în aceeaşi situaţie de lider de mucava, rotiţă cuminte la votul din Consiliu, ca până mai ieri. Adevărul însă este altul, şi el îi roade ficaţii marinarului mai tare ca alcoolul. Imaginea lui Băsescu însuşi, ca preşedinte nelegitim, s-a fragilizat vertiginos în ochii liderilor UE. Dacă până mai ieri Băsescu era un fel de accent exotic şi amuzant la reuniunile Consiliului European, acum imaginea sa la Bruxelles s-a redus drastic la aceea a unui solicitant de pile şi relaţii politice pe uşa din dos.
George Bogdan
impresionanta insistenta dvs., dle cristea, de a-mi demonstra ca nu am inteles. asta mie imi spune ca stiti ca, pe undeva, ce spun eu e corect, numai ca tin sa va linistesc: nu ma aflu deloc intr-o competitie a argumentelor cu dvs. din contra, ma intereseaza lucruri diferite si de asta va banuiesc de manipulare: puneti lentila, cu acribie, pe un caz care nu mira pe nimeni, pentru a ascunde un fapt mult mai grav. dvs. descoperiti apa calda – caci asta e problema lipsei deontologiei in presa, un secret stiut de toata lumea –, pe mine ma intereseaza daca ue ne da ca exemplu negativ in procesul de aderare al altor tari. si ne da, iar vina e atuturor guvernantilor din momentul aderarii pana acum, ultimul guvern nefacand decat sa acutizeze imaginea de tara incapabila sa respecte niste reguli de bun simt. iar daca am fi intr-o competitie, sincer, as prefera ca dvs sa aveti dreptate, si totul sa se reduca la o problema de presa. e mult mai mult, e o problema a democratiei romaniei, insa, a proastei guvernari pe care o sprijiniti si o problema despre incapacitatea funciara a romanilor, si in special a politicienilor de a trai dupa reguli (acceptate deja).
iar daca tot va chinuiti sa incriminati atat de tare oameni de presa, ar trebui sa aveti grija in primul rand cu luarile dvs de pozitie:
1. negati ca faceti un dosar de cadre, doar ca sa reiterati, inca o data, aspecte (ce ar putea fi catalogate ca relevatoare pentru calitatea de profesionist – desi nu-s) din viata unui ziarist.
2. etichetati ziare a fi conservatoare etc., ignorand faptul ca important este sa vorbim despre fapte si argumente, nu despre oameni. asta nu face decat sa releve inca o data ca nu aveti argumente valide, ci doar argumentum ad personam, sau ca, pur si simplu, faceti presa damboviteana si cereti altora sa fie etaloane de verticalitate si profesionalism.
Nu cred ca este obligatorie o lege a presei. Ar trebui sa fie de ajuns legislatia in vigoare, care reglementeaza relatia patron – angajat, oricare ar fi natura prestatiei celui din urma. Pe langa asta, e dificil sa stipulezi, printr-o lege dedicata, ce e si ce nu e voie sa scrii (sa comunici in media) – doar vorbim despre libertatea de expresie. Nu-i greu nici sa ne imaginam inevitabilele restrictii pe care o lege a presei – musai independente – le-ar strecura in text, subtil initiate in zona politicului, subiect si adversar implicit al jurnalistului.
E chestie de civilizatie si de bun simt. In Germania nu exista lege a presei scrise si n-au fost niciodata, dupa cite stiu eu, problemele din Romania.
Nu vreau sa se inteleaga ca imi doresc reinstaurarea cenzurii, dar ma intreb si dupa ce am citit acest articol cine pazeste presa scrisa de daunatorii ei. Pentru radio TV exista un CNA care, de bine de rau, ii pedepseste pe „presarii” care sar calul. Presa scrisa nu are insa nici o institutie care sa sanctioneze abuzurile din interior. La fel, nu exista un sindicat puternic care sa apere presa scrisa de abuzuri. Sint multe exemple de ziaristi, mai ales din presa din provincie, care, dupa ce pleaca dintr-un loc, povestesc despre presiunile facute de patroni asupra lor, despre cum ii obliga sa scrie anumite articole la comanda. Jurnalistii nu sint aparati de nimeni. De ce nu sint reprezentati gratuit in instanta de avocati angajati de sindicate? S-a vorbit despre o lege a presei despre care cred ca ar fi foarte necesara. Presa scrisa ar trebui organizata intr-un fel. Cei care manipuleaza urit ar putea macar sa fie facuti de ris si obligati la dezmintiri. Nu e deloc in regula.
Va impartasesc in parte observatiile. Si eu sunt de parere ca in Romania este prea multa presa in comparatie cu putinatatea jurnalistilor de valoare. Chestiune valabila pentru toata presa. Romania este tara europeana cu cele mai multe televiziuni, multe dintre ele suspectate ca ar spala bani necurati. In orice caz, doar vreo doua-trei televiziuni merg in profit si atunci te intrebi cu ce scop investeste cineva intr-o afacere din care va sti ca va pierde? Vom avea multe surprize urite in campania electorala. De acord cu Hotnews. Si aici suntem originali. Sa existe o agentie de presa partizana si sa aduca profit? Mira-m-as. Mai ales dupa plecarea lui Sima…
In presa noastra lucreaza prea mulți tăntălăi. Sunt jurnaliști cu diplomă si experiență și pricepere ioc. Nu intotdeauna manipularea are drept cauza reaua-credință. E numai timpenie. Pretentiile autorului vin din alta lume. Cum sa verifici corectitudinea traducerii? Pai cine are abonament la Financial Times? Mai bine gratis ce se da pe agentii. Care agentii isi fac de cap, desi nu Mediafax e capul rautatilor. Baietii cei rai s-au strins la Hotnews, agentia de casa a lui Basescu. Articol documentat, dar nu vad cum ar putea cineva sa ceara moralitate unor ziaristi nascuti fara coloana vertebrala. Sau – macar s-a vazut un jurnalist roman care sa isi ceara scuze pentru timpeniile facute? Despre ce vorbim?
Nu-mi cereti imposibilul. Articolul de fata a aparut in „Observatorul Cultural”, la chioscuri, miercuri dimineata. Nu puteam sa comentez ceva ce s-a petrecut in cursul dupa-amiezii si serii de miercuri.
Salut prezenta pe acest forum a unor grămătici atit de vigilenti ca dvs.
Cum vine exprimarea aceasta „Nimeni dintre cei care au reprodus în România…”? Nu cumva doreati sa scrieti „Nici unul dintre cei care au reprodus în România…”?
Ma amuza jocul in care ma atrageti. Chiar credeti ca linkul pe care mi-l expediati serveste argumentelor dvs.? Este cumva „Die Welt” de orientare conservatoare si una din gazdele favorite ale liderilor CDU? Fragmentul de interviu pe care il citati se refera in mod explicit, la fel ca in alocutiunea lui Fule si in acea „strategie a extinderii” pe care o citez in articol la dificultatile primirii Croatiei in UE. Presedintele Bundestagului Lammert (desigur – CDU) merge pina acolo incit emite un punct de vedere referitor chiar la stoparea extinderii „in viitorul imediat” pina la limpezirea dosarului croat. Lammert se refera apoi la „experientele din Romania si Bulgaria”, fara sa intre in detalii (o fi fost vreo lovitura de stat si la Sofia si n-am aflat noi?). JF-K si P. Spiegel se refereau, daca va amintiti, la Romania si Ungaria, cu referiri explicite la ceea ce considerau violari ale statului de drept etc. Nu ma convinge plusarea dvs. pe diverse mesaje ale liderilor CDU. Le cunosc foarte bine, sunt trase la indigo. In cazul dat – chiar credeti ca opinia extrem de radicala si trimitind clar situatia Croatiei a lui N. Lammert poate fi considerata ca exprimind un curent de opinie al Comisiei Europene?
Interpretarea Dvs. mi se pare, cu tot respectul, exact tipul de lectura care blureaza concluzia analizei mele.
Asadar:
Spuneti: \”Romania este data ca exemplu negativ tarilor candidate la UE\”. Eronat: Autorul afirma, fara probe, ca extinderea UE ar fi inasprita din cauza violarii statului de drept in Romania si Ungaria.
Spuneti: \”rcc ne spune ca documentele pe care se sprijina documentele jurnalistului nu exista\”.
Eronat: nu spun, ci chiar trimit pe pistele false, verificabile printr-un click, ale JF-K.
Spuneti: \”presa romaneasca a preluat stirea in corpore, fara sa verifice veridicitatea\”.
Partial corect: presa romaneasca nu numai ca n-a verificat veridicitatea traducerii din FT, dar a aruncat in pagina malformarile tendentioase ale Mediafax.
Spuneti ca as afirma ca ziaristul strain este rau intentionat.
Partial adevarat: scriu ca JF-K este cel putin tentat de manipulare.
Scrieti ca lui JF-K \”i se face un scurt dosar de cadre, ca sa stie lumea cat de incompetenti sunt imperialistii astia\”.
Profund eronat: unde gasiti ca fac un dosar de cadre? Am fost tentat la un moment dat sa fac niste comentarii pe marginea anvergurii jurnalistice a lui JF-K care a fost ani de zile corespondent la Mumbai, in Burkina Faso si Birmania. A jucat si fotbal (semiprofesionist). Am renuntat la aceasta perspectiva pentru ca mi se parea ca pun un accent nemeritat pe persoana, in dauna gravitatii abaterilor sale de la etica jurnalistica. De unde ati scos-o cu demascarea de catre mine a incompetentei \”imperialistilor\”? Imi manipulati cumva proppriul articol?
Imi reprosati ca \”nu-mi pun o secunda problema ca informatia sa fie adevarata, la nivelul cum gandesc oficialii UE\”.
Eroare: contati pe sursele pe care le citez, la vedere, cit si pe background-ul articolului. Am avut un intens schimb de mesaje care mi-au confirmat ca la nivelul UE nu s-a suflat o vorba despre vreo relatie intre extindere si pretinsele crize ale democratiei de la Budapeste si Bucuresti. Daca o asemenea angajanta pozitie ar exista ea ar fi formulata in diverse tipuri de documente. Ati retinut cumva ca in informarea Comisarului Fule nu se face aceasta asociere, dimpotriva, se considera ca integrarea in UE a tarilor din centrul si sud-estul Europei a adus \”beneficii reciproce\”? Despre ce vorbiti atunci?
Ma acuzati direct ca manipulez. Chiar nu va lasati convins(a) de puzderia de surse pe care le citez. Toate va lasa rece?
Povestea ca niciun oficial ue nu a negat informatia nu pot s-o iau decit in gluma. Oficialii ue se ocupa si de altceva si nu vad de ce ar fi framintati sa ia o pozitie fata de traznaia lansata de un jurnalist. Referinte prin presa germana veti putea gasi. Nu le mai cautati, va cred pe cuvint. Si? Angajeaza in vreun fel pozitia publica, oficiala, la virf a organismelor UE?
Sunteti rautacios/rautacioasa. Nu stiu daca ati mai citit prin presa romaneasca investigatii atit de tasate de surse si atit de atent documentate. Daca si acest articol va stirneste indoieli nu am decit sa va spun ca astept de la dvs. alte probe la fel de serioase care sa-mi contrazica demersul. Fiti convins(a) ca le voi lua in considerare.
Oare ce credeti despre vreun autor ce descrie intr-un ziar
din vestul Europei, desfasurarea de forte de la mitingul
USL, in tandem cu discursurile „inflacarate” si „oarecum”
anti europene ? Tot manipulare ? Cand aveti un astfel
de subiect „gras”, de ce nu-l exploatati dumneavoastra ?
Ca sa nu mai apara re-manipulari …Dati tonul descrierilor
„corecte” ale minunatului miting !
http://www.welt.de/politik/deutschland/article109808977/Lammert-plaediert-fuer-EU-Erweiterungsstopp.html
am citit inca de acum cateva zile varianta scurta a acestui articol pe un blog si inca de atunci mi s-a parut ceva ciudat cu el, insa era ceva nedefinit. citind varianta lunga, precum si comentariile, nelamuririle mele s-au clarificat, pe scurt, avem asa: intr-un articol dintr-un ziar din vest este spus, cu subiect si predicat, ca romania este data ca exemplu negativ tarilor candidate la ue. rcc ne spune ca documentele pe care se sprijina afirmatiile ziaristului nu exista si ca presa romaneasca a preluat stirea in corpore, fara sa verifice veridicitatea.
rcc concluzioneaza trist si rapid: ziaristul strain e rau intentionat (si i se face scurt si un dosar de cadre, ca sa stie lumea cat de incompetenti sunt imperialistii astia). punct. nu-si pune o secunda problema ca informatia sa fie adevarata, la nivelul cum gandesc oficialii ue, si nu la nivelul formal al actelor, necesar diplomatice. caci asta e marea problema: perceptia romaniei in ue in urma actiunilor nedemocratice ale usl. si fiindca vorbeste de manipulare, rcc manipuleaza: ascunde problema asta intr-o mare de cuvinte despre deontologia profesionala. discutie importanta, dar ipocrita, atata vreme cat, de exemplu, in momentul in care l-am intrebat pe dl simonca daca are dovezi independente de facaturile antenei trei in scandalul puff mru, raspunsul dumnealui a fost fascinant: mru nu a negat.
aplicand aceeasi schema, dle rcc, ar fi de observat ca niciun oficial ue nu a negat informatia, ba mai mult, exista cel putin o referinta in presa germana (imi pare rau, nu mai gasesc link-ul. dar mai caut) ce confirma ideea: romania este data ca exemplu negativ in procesul de extindere ue.
jf-k nu era „sigla” pentru John Fitzgerald Kenedy? asta nu e o blasfemie? sau o gluma proasta, care insa caracterizeaza manipularea.
Am lucrat, cum desigur stii, destui ani la \”Europa Libera\”. N-am intilnit insa asemenea mizerii si presa occidentala era citata masiv. S-a stricat lumea. Alta ciudatenie: de vreo 3-4 ani incoace media romaneasca a fost invadata de citarea \”pe surse\”. \”Pe surse\” inseamna aproape sigur o minciuna. Revenind, onoarea profesionala ar trebui, cred, sa functioneze in cazul FT si al Mediafax. Desi nu prea vad ce ar putea invoca in apararea lor.
Am lucrat, cum desigur stii, destui ani la „Europa Libera”, dar n-am intilnit asemenea mizerii. S-a stricat lumea. La fel cum, de vreo 3-4 ani incoace, in Romania a aparut o inovatie jurnalistica: se citeaza puternic „pe surse”. Poti fi sigur ca „sursele” sunt o modalitate de a arunca pe piata o informatie falsa. Nimeni nu pateste nimic pentru ca e „pe surse”, iar daca ajungi in instanta esti acoperit pentru ca legea protejeaza jurnalistul si nu-l poate obliga sa-si dezvaluie sursele.
Ma puneti in dificultate. Sa spunem ca exista in Romania o mina de jurnalisti pe care ii socotesc de onoare. Ii tin la secret ca sa nu declansez un razboi nuclear pe acest forum. Multumesc pentru intelegere.
Radu,
Uneori zambesc cand aud de „specializarile in Occident” de care beneficiaza jurnalisti din Est. Coruptia este contagioasa; onoarea (inclusiv cea profesionala), nu prea.
Desi aci nu e tocmai cazul unei mostre de literatura pentru care Eco ne-a lasat mostenire triada intentiilor instantelor definitorii (autor-text-lector) iata, putem proba ca intentio auctoris si intentio lectoris sint/ajung sa fie instante independente si, posibil, divergente. Raspunsul dv. (imi) arata si ca otiozitatea (ori moartea) autorului poate fi chestiune de basnuiala (basnuire?) . Nu e nici timp, nici loc de aplecare spre ce anume ar fi intentio textis, dar as recunoaste un esprit de méthode ca posibil teren de antanta comun celor trei intentii .
As fi luat demersul dv. drept o proba imperturbabila, irefutabila de integru, impartial profesionalism jurnalistic. Obiectul disectiei (autopsiei) la care ati purces nu e insa un eveniment izolat, el face parte dintr-o inlantuire cu inceput si sfirsit “greu” a decela si dv. ati ales sa excludeti inlantuirea si probabila cauzalitate dintru aceasta. Mai staruie, insa, in mine, “detasarea” dv. vis-à-vis de “blindul”, voiosul recent macel al carnavalului mascaradesc (carnaval vine de la carne…), desantat cu viteza ce l-ar face invidios pina si pe Speedy Gonzales, asupra putinatatii de stat de drept ce a apucat sa se infiripe la bastina. Am tristul (dez)avantaj de a nu fi nici in arena, nici in apropierea ei, dar istoria circului , de la cel Maximus la cel moftologic pe care unii l-au ales ca manifestare suprema quasi-cotidiana a spiritului civic neaos, imi dezvaluie o mult mai mare cantitate de victime decit de spectacol de gust cel putin discutabil. Intentiunile prescrise de Eco sint, primordial, pentru cele scrise. Pentru cele ce se intimpla e clar ca ne-ar folosi sa stim care e intentio realitatis. Se pare insa ca mai avem de asteptat pina la iluminare (ori epifanie).
PS Ca sa vedem (?!?) cum lucreaza dorinta de echilibru (manipulatoriu):
http://www.emilstoica.ro/reclama-platita-pentru-guvernul-ponta-in-the-wall-street-journal.html
Domnule Cristea – jurnalisti de onoare in Romania? Va credeam mai realist. Ati putea sa-mi dati doar 3 exemple, ca sa pot si eu dormi linistita?
Am fost, o vreme, si pe urmele lui JF-K despre care am aflat ca a fost, in Italia, jucator de fotbal semiprofesionist si, ulterior, corespondent al FT in India si prin ceva tari africane. Seful lui, P. Spiegel e in schimb mare fan al unei echipe de baseball. Veti accepta ca puterea de investigatie a unui jurnalist are limitele ei. Ca sa va fac o confidenta – am incercat sa aflu macar cine e A. Borlescu, „traducatoarea” textului din MEDIAFAX. N-am reusit. A mistificat ea traducerea textului din FT? A tradus corect si adaugirile toxice le-au facut altii? Nu stiu. M-am limitat la o chestiune de principiu. Pe de alta parte – astept reactii. Poate vom gasi si niste jurnalisti de onoare.
În invocata presă onorabilă, scuzele ar trebui poate să refacă acelaşi traseu al „bulgărelui de zăpadă”, doar că in sens invers. Aşa cum a decurs şi minuţioasa anchetă a lui RCC. A aştepta însă, la finish, scuzele lui JF-K, pare o naivitate. N-ar surprinde pe mulţi, dacă, ab origine, nu s-ar afla nici numele lui şi nici măcar vreun pix de jurnalist. Or, de-abia de aici, ar începe marea provocare a unei anchete jurnalistice.
Va multumesc pentru aprecieri. Poate ca sunt eu un ziarist de moda veche, dar chiar am sentimentul de breasla jurnalistica si mi-a lasata un gust foarte amar „generozitatea” cu care o manipulare aparata de umbrela FT se rostogoleste ca un bulgare de zapada in presa romaneasca. Astept o reactie. In presa onorabila, o intoxicare ca aceea nascuta de MEDIAFAX ar trebui sa se lase macar cu scuze si cu o iesire cit de cit onorabila dintr-un peisaj rusinos. Poate ca totusi ma iluzionez.
Intentia mea a fost ca articolul sa fie scris si, poate, si receptat intr-o cheie mai grava. Avem un exemplu detaliat si verificat „la singe” de manipulare in presa occidentala. Dupa care intra in rol manipulatorii din presa autohtona si o minciuna se propaga aproape in intreaga medie romaneasca. M-as lasa tentat de glume si parodii doar daca m-as obisnui cu gindul ca propaganda comunista (identica prin tehnicile de manipulare) n-ar fi fost ceva chiar atit de malign.
Exemplar – demersul dv, d-le RCC – ca profesionalism jurnalistic. Prin comparaţie, „reacţia” presei româneşti faţă de un articol dubios – pare-se, însă, că nu destul de, după gustul „traducătorilor” – arată că „breaslei jurnalistice” îi lipseşte profesionalismul, unde buna-credinţă e parte integrantă (mă rog, ar trebui să fie).
Astfel că apelul dv la „breaslă” apare ironic. Mă gîndesc că trist-ironic, mult asemănător cu interviul Taniei Radu, din Revista 22. Care, la rîndu-i, e complet diferit de articolul lui Andrei Cornea, tot de acolo. Ca şi de interviul cu Andrei Marga.
Iată că nici măcar breasla oamenilor de cultură nu funcţionează. Cîte voci, atîţia breslaşi dar nu şi tot atîţia profesionişti.
Cred că singura breaslă autentică, la noi, este a băieţilor de prăvălie. Una din care se poate ieşi la pensie, caz în care profesionalismul nu mai poate fi contestat. Dar nu-nţeleg cum de nu apare în Nomenclatorul meseriilor profesiunea „băiat de prăvălie”. Cînd ar trebui să fie o mîndrie să scrii ca un băiat de prăvălie.
Recapitulind dara: cind vremea era mai caldicea, manipulatiunea, in loc sa se gindeasca la vacanta, conspira intru contra unor ingeri de diverse obirsii, ea nu dormea, ci visa lei si la posteritate (pt. ca il en restera toujours quelque chose…). . Ar trebui sa-i fie rusine manipulatiunii, sa se ia cu miinile de cap (nu-i vine, nu are le mani pulite). Miseaua… a apucat sa aplice lovituri mirsàve… Iara statul de drept (ranit mortal de manipulatiune si de anteguvernanti) ce-mi facea? El, màri, matele-si aduna, cu antene se-ncingea si pe murg incaleca, pina la cer imi ajungea -ma rog, pe noi culmi felicse de civilizatie si progres- (si-nca fara masca de oxigen!!!)… Aferim!