Lupta noastră
- 28-01-2010
- Nr. 510
-
Liviu CANGEOPOL
- Politic
- 0 Comentarii
Sub biciul iernii monetare, România a încremenit într-o agonie de aberaţie polarizată. Subiectul politic pare a fi devenit o diversiune în orice context, indiferent de nivelul, tema ori tonul autorului. Majoritatea comentariilor făcute de cititori pe marginea articolelor de ziar sînt lansate ca nişte grenade din mulţime. Dacă autorul nu are inspiraţia de a vorbi în limbaj abstract, cel mult aluziv, el va fi repede taxat de lacheul vîndut uneia dintre taberele politice implicate în lupta de a face ţării cît mai mult bine, potrivit definiţiei. Realitatea vizibilă este alta: politicianul român, fără deosebire de orientarea culturală, etnică, religioasă ori doctrinară, se va zbate fără să-şi permită luxul unei clipe de răgaz întru satisfacerea nevoilor personale, fără prejudecata că ar putea dăuna intereselor naţionale, ba chiar ale propriului partid. Observatorul care va ridica obiecţii la adresa demnitarilor incompetenţi ori corupţi se va vedea transhumat de părerile gloatei dintr-o tabără în cealaltă fără nici un scrupul obiectiv. Gestul politic a ajuns nu numai dificil de analizat, ci insensibil la critică, în aceeaşi măsură în care politicianul a căpătat imunitate juridică. Orice dezvăluire capătă o motivaţie murdară, pusă în slujba adversarului, încă şi mai odios. E o culpabilizare fără finalitate, căci, […]