Liviu CANGEOPOL

Moartea este un fruct interzis

Fragmente din romanul „Calmul prelevat în furtună“, în curs de apariţie la Editura Cartea Românească

Mihoel s-a ţinut de cuvînt imediat ce am trecut pragul: mi-a facilitat capacitatea de a vedea pînă în cele mai obscure detalii, deşi decorul temporal, contextul geografic, lumina reflectoarelor se preschimbaseră fără nici un moft de avertizare. Gara survolată dispăru cu tot cu împrejurimi, atmosferă etnică, încărcătură culturală. Acutizarea optică determină ca femeia maltratată să capete chipul Lavoniei în oraşul cu o mie de străzi. …

Vine o vreme cînd ceea ce faci, ceea ce cunoşti, ceea ce-ai iubit, ceea ce-ai năzuit, ceea ce-ai trăit şi n-ai vrut să uiţi şi ai crezut că poţi îndrepta se apropie de sfîrşit. Dintre toate modalităţile de a ieşi din scenă, cea mai potrivită este atunci cînd controlul ultimului act stă sub semnul propriei decizii. Nu e nici …

În ultimele săptămîni, am asistat la un adevărat război de hărţuială mediatică purtat între Marius Oprea şi partizanii lui, pe de o parte, şi Vladimir Tismăneanu cu susţinătorii, pe de altă parte, avînd ca temă preconizata înlocuire arbitrară a primului cu cel de-al doilea în funcţia de preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. Lui Marius Oprea …

Rătăcind cu gurile căscate de admiraţie printre măreţia caracterului comico-eroico-mahalagesc şi orbirea îngîmfării că nimic nu le poate rezista dacă şi-ar pune mintea, românii nu sînt cu nimic mai capabili decît fuseseră vreodată să iasă din letargia istorică în care i-au împins cavalerii apocalipsei de stat totalitar, de tranziţie spre niciunde şi, apoi, democrat, cum nimeni n-a …

După mai bine de douăzeci de ani de la trecerea oficială în nefiinţă a comunismului românesc şi de la înmuierea braţului său de oţel de import, societatea civilă s-a decis să răpună definitiv taurul securist, redactînd o petiţie prin care solicită reducerea substanţială a uriaşelor pensii de fost ofiţer al aparatului de represiune de pe vremea nefastului regim. Lista de semnături, la care am …

Sub biciul iernii monetare, România a încremenit într-o agonie de aberaţie polarizată. Subiectul politic pare a fi devenit o diversiune în orice context, indiferent de nivelul, tema ori tonul autorului. Majoritatea comentariilor făcute de cititori pe marginea articolelor de ziar sînt lansate ca nişte grenade din mulţime. Dacă autorul nu are inspiraţia de a vorbi în limbaj abstract, …

Unul dintre elementele disputate mai mult în surdină pe parcursul întrecerii pe ramură a echipelor de susţinere a candidaturii celor doi tovarăşi înscrişi în cursa ultimelor alegeri prezidenţiale a fost modalitatea de a aborda trecutul reptilian al întîmplărilor din Decembrie 1989. Au curs fluvii de cerneală roşie pe tema asasinatelor în masă comise de indivizi necunoscuţi, după …

De ziua lui onomastică, Moş Nicolae l-a lepădat în ghetuţele sparte ale electoratului român tot pe Traian Băsescu, cîştigător la un fir de mustaţă de contesă în faţa contracandidatului PSD, care s-a străduit cît a putut să interpreteze rolul lui Ionică cel prost din basmul genialului humuleştean, fără a reuşi să fie mai mult decît el însuşi. Pînă …

După confirmarea rezultatelor primului tur de scrutin, se poate susţine cu mîna în buzunarul de la piept că marele înfrînt al alegerilor, indiferent de soarta manşei finale, este Traian Băsescu, a cărui popularitate cunoaşte în timpul din urmă o catastrofală prăbuşire. Doar un miracol, în care nu mai cred nici el, nici susţinătorii săi, l-ar mai putea …

Inexorabil ca moartea şi impasibil ca destinul, alegerile prezidenţiale se apropie de noi cu discreţia unui cancer galopant. Românii, cît le permite sărăcia, continuă să ţopăie în notă etilică pe Titanicul greoi al mizeriei, afundîndu-se fără cale de întoarcere în mîlurile tranziţiei de cumetrie ale infernului mioritic. Te ia cu fiori numai la ideea realităţii ilustrate, dar campaniile …

În plin sezon autumnal, cînd natura se pregăteşte de hibernare şi gospodinele de murături, tensiunea politică dîmboviţeană sporeşte de la o ştire televizată la alta. Dacă democraţia ar fi moartă, cum susţin otrăviţii pe la colţuri, în cot ar durea-o pe ţară de ce se întîmplă cu ea şi ce o paşte. Ca pe vremea lui Scornicilă. Pe cînd aşa, stă ca un butoi …

Spre ruşinea întregii Românii (cu excepţia călăilor, care alcătuiesc elita şmecheriei naţionale), nici după aproape douăzeci de ani nu am aflat, nu am acuzat, nu am declarat oficial, deşi mai toţi le ştim, numele celor care poartă responsabilitatea pentru victimele evenimentelor decembriste. S-au zbătut o vreme pe uscat cîţiva militari în robă de magistrat, cu epoleţi schimbători la …

Cursa alegerilor prezidenţiale se apropie de uralele ultimei ture de stadion: echipe de lingăi plătiţi din banul public şi pamfletişti năimiţi cu poziţii demne în societate se încurcă prin vestiare, serviciile secrete bombardează presa scrisă şi văzută cu aceleaşi diversiuni rupte din lumea capitalului şi a iminentelor pierderi ce atîrnă deasupra patriei, încă din anii precedenţi, piticii cu …

De la misoginismul cel mai primitiv, care făcea ca numărul cetăţenelor cu coc decizional să fie strivit de cel al tova­răşilor cu bucle ceauşee din cadrul Comitetului Central al PCR, de la o impresie de ţară înapoiată, în care bărbatul nu-şi băga soţia în seamă decît pentru a o înjura sau cotonogi, Ro­mânia contemporană, sub progresista în­dru­mare fesenistă, …

Revista Observator cultural este invitată la Festivalul de Poez Un cititor atent la mersul stagnat al lucrurilor din ţară mă provoacă la următoarea temă editorială, plecînd de la o remarcă elegantă lansată de Iosif Boda, fost demnitar comunist şi postcomunist, pînă mai ieri-alaltăieri: „însăşi temelia noastră legislativă e găunoasă.“ Cititorul în cauză deplînge premisa potrivit căreia „nu …

Ipocrizia este unul dintre viciile cel mai pregnant afişate pe chipul României zilelor noastre, cancerul terminal care macină societatea, la orice nivel: individual, instituţional, juridic, cultural, sportiv, politic, financiar etc. Ce n-a reuşit să facă diavolul din om timp de mii de ani, au reuşit comuniştii, în jumătate de secol, şi ce-a rămas neşlefuit de ei a fost …

Traian Băsescu va rămîne în istoria patriei (în manuale aprobate de minister şi în legende populare) drept preşedintele care a avut curajul să condamne comunismul de la tribuna bîrlogului fiarei aciuate în Parlamentul României, printre urletele orchestrate din gîtlejul de „goarnă securee“ al lui C.V. Tudor, continuator nostalgic şi avocat din oficiu al incriminatelor vremi. Traian Băsescu va …

În lipsă de subiecte mai tari, doi ziarişti de la România liberă au întins o capcană mireană Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie. Potrivit ediţiei din 5 Mai a cotidianului citat, înalta faţă bisericească „a cerut prin interpuşi bani şi cadouri pentru a-l ajuta pe unul dintre reporteri să se înscrie la Facultatea de Teologie (unde este decan) şi să …

Cînd au aflat basarabenii de caracter democrat că tot comuniştii gunoiului voronesc se cocoaţă pe gheaba patriei furate, de scîrbă şi de disperare, au ieşit în stradă să-şi manifeste nemulţumirea faţă de… faţă de… Uite că aici nu avem un cîntar precis. Demonstranţii au acuzat structurile guvernamentale de falsificarea rezultatelor alegerilor, ceea ce poate fi adevărat, căci nu …

Cine îşi închipuia că viaţa în regim democrat ar fi o bagatelă se înşela. Din această percepţie eronată îşi trag seva marasmul şi tendinţa centrifugă a societăţii fostelor ţări comuniste. Tot mai des în ultima perioadă se fac auzite persoane, tălpaşe ori simandifore, nostalgiind apusele vremuri, ridicînd în slăvi ceea ce atunci erau obligate să facă la porunca …

Pagina următoare »
object(WP_Term)#13215 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }