Lupta pentru pre-eminenţă

Asistăm astăzi, în România, la o nouă fază a luptei pentru controlul puterii politice care pare a se duce între cîteva din aşa numitele „autorităţi“ constituţionale de care vorbea Constituţia din 1991 şi „puterile“ statului introduse la revizuirea constituţională din 2003. În vechea formă a Constituţiei din 1991, formula „separaţia puterilor în stat“ lipsea (singura referire la puteri fiind ce de la articolul 80, aliniatul 2, „Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului [s.n.], precum şi între stat şi societate“.). În rest, aşa cum se poate observa din Titlul al III-lea al Constituţiei, „Autorităţile publice“, [care ar fi Parlamentul (Capitolul I), Preşedintele României, (Capitolul II), Guvernul (Capitolul III), Administraţia publică (Capitolul V) şi Autoritatea judecătorească)] era vorba de autorităţi care îşi exercită funcţiile în virtutea unei puteri ce pare să emane mai degrabă de la „popor“ (formula folosită în articolul 2: „Suveranitatea naţionala aparţine  poporului roman [s.n.], care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum“) decît de la „naţiune“.   Abia la revizuirea din 2003 apare referirea explicită la separaţia puterilor în stat (aliniatul 4 al articolului 1: „Statul se organizează […]