Pe 9 decembrie 2016, a avut loc, la CINETIC, premiera unui spectacol inedit pentru scena teatrului românesc: EU.Shakespeare, construit în timp real prin intermediul mijloacelor multimedia, elemente de tehnologie de ultimă oră: car TV, video mapping, tehnologie 3D, montaj, emisie în direct, retroproiecție. EU.Shakespeare, în regia lui Liviu Lucaci, este un one-man show interpretat cu finețe de Constantin Dogioiu, care înlănțuie patru monologuri din Hamlet, Othello și Richard al III-lea. Decorul este transpus pe green screen, în timp real, totul fiind filmat și montat live cu ajutorul unui car TV. Am stat de vorbă cu Liviu Lucaci, inițiatorul proiectului, actor, regizor, profesor, despre realizarea acestuia și despre cum îl va dezvolta în continuare.
Cum s-a născut proiectul EU.Shakespeare și ce relevanță are pentru scena românească teatrală contemporană?
El a pornit acum doi-trei ani, cînd m-am hotărît să duc la capăt ceva ce îmi doream de mult – un proiect legat de Shakespeare, un one-man show. Am lucrat cu Costin Dogioiu, care mi-a fost student la master, și au început să se așeze lucrurile. Mă interesau cîteva gînduri pe care le aveam în legătură cu Shakespeare și am știut de la început că am nevoie de niște mijloace speciale ca să duc proiectul la capăt. Anul trecut am început să accesez diverse fonduri, să mă gîndesc cum îl pot definitiva. Între timp, a apărut centrul Cinetic, al UNATC, rezultat al unui proiect amplu, european, foarte serios. Eu am lucrat cu Alexandru Berceanu, care este directorul Centrului și unul dintre oamenii care au venit cu această idee, și ne-am dat seama că proiectul se potrivește foarte bine acolo. Știam că am nevoie de aparatură multă, știam că am nevoie de instrumente de lucru pe care, de obicei, un teatru nu ți le poate pune la dispoziție. Așa am ajuns acolo, să formez o echipă, despre care eu, la început, am crezut că va cuprinde trei-patru oameni, dar care depășește 20. De ce acest proiect în 2016? Pentru că s-au împlinit 400 de ani de la dispariția lui Shakespeare, pentru că lucrez pe texte de Shakespeare, la masterat, de peste zece ani, și acum a fost și contextul în care a fost posibilă concretizarea proiectului EU.Shakespeare.
EU.Shakespeare vine în urma unui alt proiect al meu, Cum se cuceresc femeile de Woody Allen, astăzi un spectacol al Teatrului Metropolis și care are o caracteristică specială: este o îmbinare între teatru și film. Cînd am început să lucrez la acest spectacol, urmărind întîmplările prin care trece personajul principal, care e un critic de film newyorkez ce își imaginează că reușește să seducă femeile așa cum mulți oameni visează, am transformat aceste momente în secvențe de film. Ele se proiectează în spectacol ca secvențe de sine stătătoare, pentru că decorul e în așa fel făcut încît fundalul casei în care trăiește personajul principal se transformă în ecran de cinema. E chiar lumea lui, în care el își trăiește viața, destul de tristă, dar cu multă imaginație. Pentru secvențele de film, l-am rugat pe un prieten de-al meu și regizor de film, Tudor Jurgiu, să mă ajute cu filmarea. Proiectul a durat nouă luni și, din cîte știu eu, pe piața românească e singurul proiect de teatru-film într-o asemenea proporție, căci filmul nu e de fundal, ci se trece deseori dintr-o convenție într-alta. Nu am știut dacă o iasă, dar l-am avut pe Claudiu Bleonț, care e și un actor foarte bun de film, așa că a fost un soi de actor-balama, care poate să treacă ușor dintr-o convenție într-alta.
Ce mai comunică Shakespeare sensibilității contemporane?
Am avut în sală două fete de 16 ani și am întrebat-o pe una dintre ele dacă i s-a părut interesant, iar reacția ei spontană a fost „Păi cum să nu mă intereseze, m-am regăsit în scene“. Și asta din partea unui persoane care nu e cititor fervent de Shakespeare. Am întrebat-o de ce se regăsește și mi-a spus pentru că e vorba despre iubire înșelată, despre a avea sau nu rost să faci anumite eforturi în viață, pentru că este vorba despre putere, despre manipulare și alegeri, despre Uniunea Europeană – vezi primul moment, din Richard al III-lea. Pentru că ne regăsim în aceste teme mari și pentru că are suficient umor și fior ca noi să ne apropiem de el.
Monologurile din piesele alese din Shakespeare sînt, într-un fel, scoase din context. Cum vezi înlănțuirea lor și cum pot fi ele înțelese dincolo de firul propriu-zis al acțiunii?
Ne-am gîndit la o structură care să aibă drept coloană vertebrală monologul lui Jacques Melancolicul, care vorbește despre vîrstele omului și aș vrea ca personajele să se înșire ca niște vertebre pe această coloană pornind de la Romeo și Julieta, o iubire juvenilă, la început de viață, și mergînd poate pînă spre Regele Lear. Este vorba despre încercările majore ale omului: iubirea, puterea, prietenia. Aș vrea să înlănțui aceste întîmplări – întîmplări în sensul shakespearian – în funcție de vîrstele spirituale ale omului. Apoi, mă mai fascinează un aspect care a fost puțin adus în discuție cînd e vorba despre Shakespeare: personajele shakespeariene importante, și nu mă refer numai la două-trei, ci la cîteva zeci, își creează propria realitate. Adică ele au atîta energie și determinare, încît schimbă viețile lor și pe ale celor din jurul lor într-un mod agresiv, important. De exemplu, Rosalinda, din Cum vă place, pleacă din casa unchiului ei, fuge în pădure pentru a-și găsi iubitul, îl găsește și se îmbracă în bărbat și începe să își învețe potențialul iubit cum s-o cucerească pe ea. Asta e o agresiune majoră a personajului Rosalinda asupra realității. Ea are curajul să facă asta și merge pe acest drum foarte periculos și interesant, și ne învață cum să ne generăm propria realitate. Asta fac și Hamlet, Richard al III-lea, Gloucester din Lear. Zeci de personaje shakespeariene sînt nemulțumite de realitatea înconjurătoare și nu sînt dispuse să o suporte, în sens cehovian, ci vor să o modifice. Mi se pare o atitudine foarte contemporană, pentru că omul modern este împins să își construiască propria realitate. Mă fascinează faptul că personajul shakespearian reușește să le impună celor din jur propria realitate.
Este un spectacol modern nu numai ca abordare, ci și ca mijloace de realizare. Este un spectacol high-tech – cum crezi că va fi perceput Shakespeare din acest unghi?
Ce mi-aș dori ar fi să fac o conexiune directă între gîndul personajului, gîndul în forma lui pură, și concretizare. Există un moment în spectacol, cu o voce aproape inaudibilă, datorită înregistrărilor de care am dispus, datorită tehnicii de sound design pe care am avut-o la dispoziție, în care, practic, auzi personajul cum gîndește. Poți să vezi, pe un ecran de 2,5/4 în acest caz, cum se schimbă privirea unui personaj atunci cînd își vede prietenul ucis sau cînd își vede în pericol iubita, poți să intri, să imersezi în emoția de o clipă a personajului – asta poate să facă tehnologia. E ca și cînd ai avea un microscop, după cum mi-a spus un prieten, de o putere uluitoare, care intră în fibra personajului în momentul cînd i se întîmplă ceva, proiectat pe un ecran imens.
Care este viitorul proiectului, unde vreți să mergeți cu el?
Aș vrea să îl plimb în toată țara și nu numai, aș vrea să îl vadă mai multe tipuri de public, studenți, oameni de toate vîrstele, universitari, public care nu a mai fost niciodată la teatru, aș vrea să îl joc și în piețe publice, un spectacol cu tenta teatrului popular și, în același timp, filonul unei cercetări indirecte. Simt că s-a deschis o ușă, pe care vreau să ne strecurăm și eu, și Costin, și spectatorii noștri mai departe.
„În EU.Shakespeare, totul este iluzie pînă cînd este certificată de emoție.“
Se montează masiv Shakespeare pe scenele românești de teatru. Cu ce se distinge EU.Shakespeare?
Diferența ar fi că nu pun deloc preț pe concretețea unei scenografii, nu pun preț pe obiecte, creez obiectele atunci cînd am nevoie de ele, într-o clipă, și le șterg cu buretele atunci cînd nu îmi mai sînt necesare. Visez ca patul Desdemonei, pe care ea își găsește sfîrșitul, sugrumată de Othello, să plutească în aer, în momentul în care Othello nu mai are nevoie de el – pentru că ce este gelozia? Tot o iluzie, căci Desdemona nu îl înșală, Othello trăiește în lumea creată de Iago. În EU.Shakespeare, totul este iluzie pînă cînd este certificată de emoție, atunci devine realitate și îi schimbă pe oameni. Nu poți să iei din acest spectacol decît o amintire. Dacă faci poze, e un spațiu gol.
Pe videoproiecție apar și niște mesaje scrise, te tipul „Shakespeare is God“. Care este rolul lor?
Să transmită mesajul că Shakespeare este creator de lumi, așa cum și noi sîntem creatori de spectacole, lumea unui spectacol nu există înainte ca cel care o gîndește să și-o imagineze și apoi să îi dea viață. Toate frămîntările personajelor există pentru că noi le dăm viață prin discursul despre ele. Pînă la urmă, aceste realități de care ne lovim: gelozia, trădarea, prietenia, iubirea, au carne cîtă vreme noi investim în ele. Cînd nu, persoana care mai ieri era viața noastră devine dintr-odată un străin. Cum s-a întîmplat această modificare majoră? Prin investiția noastră. E o iluzie că am iubit? Nu.
Cum ai lucrat cu Costin Dogioiu, actorul care duce un rol extrem de greu, care trece din monolog în monolog și care trebuie să se adapteze și mijloacelor multimedia?
Costin Dogioiu, actorul care poartă toate aceste destine și povești, este supus unor solicitări neobișnuite pentru un actor de teatru. El trebuie să joace pentru un public care este în sală. Este filmat în direct, este un om supus unei solicitări ca la televiziune. Apoi, sînt materiale prefilmate – e un tip de actorie de film. El trebuie să găsească o măsură, un fel de nou tip de actorie care să răspundă tuturor acestor solicitări, nu poate nici să murmure ca să îl audă doar oamenii care stau la doi metri de el, nici să urle ca la teatru. Trebuie să nuanțeze toate aceste trăiri și să transmită mesajul potrivit pentru fiecare media în parte. Nu e ușor deloc și sînt foarte încîntat de reușita lui și de capacitatea lui de a gestiona solicitările.
Care au fost cele mai mari provocări și dificultăți în realizarea proiectului, la nivel de implementare și de obținere de fonduri?
Pentru astfel de proiecte, ai mereu nevoie de un sprijin și sprijinul a venit din partea Ministerului Culturii. Fără acest ajutor nu puteam să existăm și sperăm în continuare ca și alte instituții să ajute sprijine un astfel de efort.