Maestro – o carte de literatură adevărată

Cred că piatra de încercare, în ceea ce priveşte romanul recent al lui Stelian Tănase, Maestro, o reprezintă puterea cititorului de a rezista, pe un spaţiu atît de mare (aproape 600 de pagini), asaltului de sordid. De altfel, Stelian Tănase spune, într-un interviu recent din Cotidianul, că acesta este registrul său preferat, registrul băşcăliei cinice, balcanice, corozive. De-a lungul acestor sute de pagini, Emilia, personajul secundar din povestea propriu-zisă, îşi ia revanşa la nivelul vocilor care se „aud“ în text şi are o partitură de primadonă a sordidului. Ce poate emite guriţa ei spurcată şi neobosită, mă întreb dacă poate suporta urechea internă a cititorului! Dar că autorul de pe copertă a ştiut să reproducă perfect, profesionist, uimitor cîteodată, acest limbaj, acesta e un lucru de necontestat şi e meritul principal al romancierului Stelian Tănase. Cu o bună redactare, această carte de 600 de pagini ar fi putut deveni o bijuterie de 350.   Însă aş interpreta gestul lui Stelian Tănase de a publica o carte aşa de masivă şi în alt registru decît cel strict literar. Într-o lume culturală ca aceea românească, în care funcţionează modele goale de conţinut, în care marii „romancieri“ sînt ilizibili megalomani ca Breban şi […]