Maestrul perfectului simplu
- 19-12-2014
- Nr. 753
-
Florin COLONAŞ
- RESTITUIRI
- 1 Comentarii
Plecat cu raniţa în spate, hotărît să cucerească lumea, înzestrat cu energia omului de la ţară, care ştia că prin muncă poate să reuşească în viaţă, tînărul gorjean Constantin Brâncuşi ajunge la Paris, după un periplu cu multe oprelişti şi cu mari cazne. Poposeşte în oraşul mult visat într-o zi de sărbătoare. Se întîmpla pe 14 iulie 1904, cînd tot oraşul participa la serbarea Zilei Naţionale a Franţei. Ca orice venetic, îşi dă seama de dificultăţile pe care trebuie să le depăşească. Pus pe treabă, va presta cele mai umile munci. Nu va refuza nici una. În puţinul răgaz rămas, Brâncuşi va reveni la pasiunea sa de a ciopli mici obiecte de lemn. De altfel, şi în lunga sa călătorie spre Paris, cu opriri la Budapesta şi Viena, mai cioplise cîte ceva. Respectivele piese le vînduse sau le oferise cadou, ca în cazul crucifixului dăltuit în lemn, pentru maicile diaconese care l-au îngrijit cînd a căzut la pat, pentru o bună perioadă de timp, la Viena. La Paris, în timpul liber va vizita muzee, colecţii şi expoziţii. Şi-a înjghebat şi un mic atelier. S-a mutat dintr-un loc în altul, a început să fie simpatizat de cei care îl cunoscuseră. Muncea […]
Şi-o invitaţie spre o altă lectură, volumul „Aşa grăit-a Brâncuşi”, de Sorana Georgescu-Gorjan, pentru a ne familiariza cu metaforele lui Brâncuşi al nostru, deopotrivă, al universalităţii. Cel care, plecând în lume, scria la 5 martie 1920: „Astăzi tai odgonul remorcii şi pe oceanul imens mă las în voia valurilor să plutesc spre Necunoscut, să-mi fie călăuză credinţa-mi…” A cules… ceea ce a fost de cules… A semănat ceea ce fiinţa sa primise înzestrare îndumnezeită… Şi-a „scos din lemn, din bronz, din marmură, acel diamant ascuns – esenţialul”. Dalta lui odihneşte într-un muzeu, la Paris, dar sufletul să-i fie, oare, întru împăcare?!…