Mahmureala

Criticul de cinema David Denby remarca în revista New Yorker că filmul lui Corneliu Porumboiu, Poliţist, adjectiv e caracterizat – ca şi alte filme de marcă româneşti – „de o grosolănie şi suspiciune atotprezentă, mahmureală plină de rea-voinţă a statului poliţienesc“. Cuvîntul „mahmureală“ este definit în DEX, oarecum tautologic, ca „faptul de a fi mahmur, lipsa de bună dispoziţie, buimăceală“. În limbajul de toate zilele, a fi mahmur se referă la starea neplăcută care urmează beţiei, caracterizată prin greaţă, ameţeli şi dureri de cap. Dusă pînă la capăt, sugestia domnului Denby este că perioada comunistă totalitară a fost o beţie prelungită. Dacă acceptăm analogia domniei sale, ne putem întreba: ce am băut, cine a băut, dacă am făcut-o de bunăvoie sau siliţi, de ce au fost denunţaţi şi oprimaţi cei care nu au băut etc. Primul ingredient – nu cel mai vătămător, dar cel mai insidios – din cocktailul toxic care ne-a fost oferit este kitsch-ul stîngist al „Marelui Marş“ descris de Milan Kundera, „care îi uneşte pe cei de stînga, de toate nuanţele şi din toate timpurile… viziunea splendidă a marşului pe drumul frăţiei, egalităţii şi dreptăţii şi care continuă în pofida obstacolelor, căci trebuie să fie obstacole dacă […]