Mahmureala
- 19-03-2010
- Nr. 517
-
Peter Dan
- PSIHOLOGIE
- 3 Comentarii
Criticul de cinema David Denby remarca în revista New Yorker că filmul lui Corneliu Porumboiu, Poliţist, adjectiv e caracterizat – ca şi alte filme de marcă româneşti – „de o grosolănie şi suspiciune atotprezentă, mahmureală plină de rea-voinţă a statului poliţienesc“. Cuvîntul „mahmureală“ este definit în DEX, oarecum tautologic, ca „faptul de a fi mahmur, lipsa de bună dispoziţie, buimăceală“. În limbajul de toate zilele, a fi mahmur se referă la starea neplăcută care urmează beţiei, caracterizată prin greaţă, ameţeli şi dureri de cap. Dusă pînă la capăt, sugestia domnului Denby este că perioada comunistă totalitară a fost o beţie prelungită. Dacă acceptăm analogia domniei sale, ne putem întreba: ce am băut, cine a băut, dacă am făcut-o de bunăvoie sau siliţi, de ce au fost denunţaţi şi oprimaţi cei care nu au băut etc. Primul ingredient – nu cel mai vătămător, dar cel mai insidios – din cocktailul toxic care ne-a fost oferit este kitsch-ul stîngist al „Marelui Marş“ descris de Milan Kundera, „care îi uneşte pe cei de stînga, de toate nuanţele şi din toate timpurile… viziunea splendidă a marşului pe drumul frăţiei, egalităţii şi dreptăţii şi care continuă în pofida obstacolelor, căci trebuie să fie obstacole dacă […]
Remarcile despre limba sint hilare, cind bastardizarea care ti se reproseaza este de fapt universul dezirabil al criticului. Ca si tine (banuiesc), pot avea unele angoase si retineri cind scriu pentru cititorul roman (dupa mai mult de 30 de ani de diaspora), atit din respect fata de limba, cit mai ales confruntat cu idea ca mi-am pierdut ‘spiritul limbii’, sau ca stilul/vocabularul meu a devenit vetust pentru cititorul postmodern din Romania. Si totusi, sau poate tocmai din aceste motive, textul tau este extrem de bine scris, iar obiectiile criticului, fara …. obiect.
Interesante directiile in care te lansezi dupa vizionarea filmului „de marca” (atit din perspectiva stilului minimalist al lui Porumboiu, cit si caracteristic noului cinema romanesc). Citind textul tau, zicala „unde dai, si unde crapa” (in sensul bun al acesteia), mi se pare ‘fitting’. Discutia despre latentele reziduale ale statului politienesc (chiar si in contextul libertatii de a schita cu timiditate contestarea) si tangentele cu proiectul totalitar bazat in mare masura pe ‘collective psyche’ (cel putin partial, responsabilitate colectiva) este extrem de utila. Desi discursul tau este usor anti-Weberian, si in materie de kitcsch propagandistic l-as fi mentionat in primul rind pe Vance Packard, contopirea individuala cu mediul amorf al ‘mahmurelii’ este o tema inca de mare actualitate (in special in Romania).
Cit despre dihotomia stinga-dreapta, as dori sa-ti propun (macar ca tema de dezbatere) diferenta substantiala intre aceasta polarizare in Europa, si cea din US.
Cu salutari amicale,
Ghe.
„Filme de marca romanesti” nu inseamna deloc, dar absolut deloc acelasi lucru cu „fime de marca romaneasca”! „Elita” sau „ne-elita culturala romaneasca”, no comment! Dar dvs. ati cam uitat limba romana… sau cine stie, daca ma uit la „pseudonimul” pe care vi l-ati ales (model?), poate nici n-ati cunoscut-o vreodata prea bine. Ca de la „furculision” pana la „branded”, nu-i cale lunga…
Domnule Psiholog mahmur,
Citesc dupa treizeci de ani de “exil”, Observatorul Cultural-recomandat ca un gaj de calitate ziaristica romaneasca. La prima fraza fac deja un blocaj “filme de marca romaneasca”. Daca ne permitem acest vocabular deficient, am putea continua prin a vorbi in numerele urmatoare , despre muzica de marca germana, sau pictura de marca franceza (si ar fi mai interesant, continuand acest stil scolastic)
Daca vreti sa ramaineti american, scrie-ti domnule brand(ed), sa inteleaga tot romanul.
Apoi, cu o pirueta ratata ne introduceti alti termeni din DEX, cu un argumentariu care poate ar avea un interes intr-o potentiala rubrica a acestei publicatii, destinate ciclului primar scolar.
Deocamdata, dezolant primul contact cu “elita culturala” romaneasca.