Mai este hermeneutica actuală?
Dorica BOLTAŞU NICOLAE - Limite şi libertate. Radicalism şi reconstrucţie în hermeneutica secolului XX
- 13-03-2015
- Nr. 763
-
Adina DINIŢOIU
- TEORIE LITERARA
- 0 Comentarii
Dorica Boltaşu Nicolae a debutat în 2014 cu un excelent volum de teorie literară (dar şi cu aplicaţii pe text), la origine teză de doctorat, care chestionează statutul hermeneuticii în secolul al XX-lea, Limite şi libertate. Radicalism şi reconstrucţie în hermeneutica secolului XX (Editura Niculescu). Ne aflăm la început de secol XXI, dar problematica pe care o abordează cercetătoarea, traversînd bibliografia de prim rang – pe de o parte decon – structiviştii francezi, radicalii/nihiliştii Jean Baudrillard, Jacques Derrida, dar şi Michel Foucault sau Paul Ricoeur, pe de alta Hans- Georg Gadamer, continuatorul lui Heidegger, care-şi propune reconstituirea hermeneuticii filozofice – este cît se poate de actuală. Dorica Boltaşu Nicolae abordează teoria literară într-o manieră foarte personală (asumîndu-şi postmodern „instanţa enunţiatoare“, „eul“ din spatele cercetătorului care expune ipotezele), oferind discursului său – pe lîngă forţă şi pertinenţă – şi o anumită notă de căldură, de apropiere. În fond, acesta şi este punctul de plecare al demersului ei – relevanţa hermeneuticii azi, legătura ei cu lumea şi cu noi înşine, puterea discursurilor filozofice ale secolului al XX-lea de a înţelege/explica/influ – enţa o lume dominată de pragmatism, o lume plină de convulsii sociale, politice ş.a.m.d. Două idei majore – care surprind cu […]