Mai poate exista o Europă a cetăţenilor?

Profesorul Gáspár Miklós Tamás îşi asumă frontal o identitate intelectuală şi politică de sorginte marxistă. Gest lăudabil, într-un context ideologic impregnat pînă la refuz de neoliberalism, şi totodată necesar. A aparţine stîngii radicale – asta nu înţeleg mulţi intelectuali de dreapta – nu echivalează însă cu a fi obtuz sau cu a camufla într-un fel sau altul o apetenţă pentru fostele regimuri comuniste est-europene. Nici pe departe. Tamás a fost, de altfel, o voce disidentă atît în rîndurile intelectualităţii maghiare transilvănene, cît şi în cadrul intelectualităţii budapestane, autorul reuşind să emigreze în 1978, după numeroase persecuţii şi şicane, în Ungaria vecină. Acolo s-a impus ca o figură centrală a disidenţei de la sfîrşitul anilor 1980 şi a activat ca deputat în Parlamentul acestei ţări între 1989 şi 1994, perioadă asupra căreia are amintiri ambivalente: atît plăcute (euforia libertăţii), cît şi, retrospectiv, mai puţin plăcute, acestea din urmă constînd în incapacitatea de a înţelege, pe moment, gravele turbulenţe sociale care au rezultat din abandonarea entuziastă a unei societăţi lipsite de cele mai elementare mijloace de protecţie instituţională în mîinile multinaţionalelor occidentale. Drama istorică a regimurilor Cartea nu se ocupă însă numai de perioada de după 1989, ci este echilibrată, în sensul […]