„Mama şi copilul“, istorii pe viu

O mamă nu poate scrie decît cu dragoste despre copilul ei. Oricît va fi fost de complicată sarcina şi de dureros travaliul, a-ţi ţine copilul în braţe, a-l avea, este inevitabil şi a posteriori o fericire pe care nici un ne-părinte n-o poate pe deplin înţelege. De la Anna Karenina pînă la forumistele zilelor noastre, mamele sînt, au fost şi vor fi capabile de acte de la curaj nebun la patetism dincolo de orice limită a contractului social.   Mihaela Miroiu, Otilia Dragomir (coord.), Naşterea. Istorii trăite, Editura Polirom, Colecţia „Ego-grafii“, Iaşi, 2010, 372 p.   Mai mult decît atît, „trilogia vieţii“, cele trei praguri ale existenţei, sînt pentru totdeauna conotate sentimental şi atitudinal: naşterea nu poate fi decît un moment de fericire, prin împlinirea feminităţii, căsătoria e şi ea (orice va fi să se întîmple mai tîrziu) un timp al bucuriei, iar moartea – unul al tristeţii şi durerii (iar Străinul lui Camus e un avertisment asupra aşteptărilor sociale în materie de sentimente şi atitudini).   Ca să afli că maternitatea înseamnă o împlinire a feminităţii – dacă n-o ştiaţi – nu trebuie, totuşi, să faci/să scrii o carte (ca să afli că această idee ar putea fi, de […]