Manifest (aproape) fara autor

O incercare de incadrare a Romaniei si a cutumelor actuale ale locatarilor ei in postistorie (Alexandru Zub) – acolo unde fundamentalismele exclusiviste sint evitate pentru a favoriza o cultura a dialogului, iar alteritatile definesc o realitate nu prin ierarhizare stricta, ci prin succesiune interpretabila) – care s-ar recunoaste ca pars pro toto in expozitia de fotografie Dan Dinescu, Credinta la romani, ar putea fi apreciata, contextual, drept intrucitva tardiva, clasicista, conservatoare, traditionalista – reductiva. Fie si pentru ca, imersata in pletora de act-art (abreviere a ceea ce am putea denumi acting-art, traductibila prin prizarea de tematici si morfologii europene/americane de imprumut mizind principial pe socul noutatii, transpuse de/in performance, arta video, happeninguri si instalatii), seria de manifestari artistice cu tematica religioasa de dupa 1989 poate fi descrisa drept neinsemnata: pe de o parte, echivalata cu o arta a maselor, au continuat sa se produca industrial icoane de galantar sau de ocazie, respectiv sa se mizgaleasca, sub privirea parca impiclita a clerului binevoitor, kilometri patrati de biserici (ambele directii, scapate de sub orice lege sau regula a bunului-simt, prolifereaza nestinjenite in continuare), pe de alta, inca mai fiinteaza orientarea culta a artelor crestine – reprezentata de odata excesivele, acum din ce […]