Marana tha, rugăciunea Adventului

Marana tha este rugăciunea aramaică cu care se încheie Noul Testament – şi întreaga Scriptură –, fiind folosită de primii creştini care aşteptau o întoarcere iminentă a lui Cristos: „Vino, Doamne!“. Este o rugăciune simplă, dar esenţială pentru a indica predispoziţia creştinului de a întîmpina cu inima deschisă Persoana lui Isus Cristos. Tradiţia creştină a reinterpretat această aşteptare a venirii lui Cristos ca pe o expectativă specifică Postului Crăciunului sau Adventului, cînd Cristos este aşteptat ca Domnul care vine în inimile credincioşilor pentru a le vindeca de răni şi a le elibera de confuzii, condiţionări şi spaime, făcîndu-le disponibile pentru întîlnirea cu Dumnezeu.   În sărbătoarea Naşterii Domnului, Domnul vine, dar nu în moduri spectaculoase, ca un Superman terifiant care etalează zgomotos o putere cosmică. El vine în linişte, în inimile care îl aşteaptă – în liniştea rugăciunii. În Simbolul credinţei formulat la Sinodul de la Niceea [325], apare pentru prima oară formularea cristologică „Care pentru noi oamenii şi pentru mîntuirea noastră Sa coborît şi S-a întrupat, S-a făcut om…“. Acest pentru noi oamenii este decisiv nu numai pentru formularea teologică a credinţei, ci şi în raport cu conţinutul ei viu, întrucît ne comunică faptul că „Domnul vine“ nu pentru […]