DE-CLIC(K)/ ATELIER DESCHIS. Marea Împăcare (I)
- 25-03-2016
- Nr. 815
-
Bogdan GHIU
- Rubrici
- 0 Comentarii
În zorii modernităţii imperialist-maritim-industriale (i.e.) europene, Împărăţia de Mijloc a ales să se reproducă simbolico-ritualic şi să se copieze terestru la nesfîrşit pe sine, preferînd o repliere minuţios-„artizanală“ pe Tradiţie (perfecţionistă nu în sensul teleologic occidental, acela al unei perfecţiuni care trebuie atinse, ci în acela, propriu şi extra- sau a-modern, al unei perfecţiuni anistorice care trebuie repetate, reluate „pe loc“). China s-a izolat, s-a fixat, oferindu-se doar ca obiect şi ca spectator spectacolului hiperdezvoltării occidentale. A devenit, încet-încet, teren predilect al misionarismului de toate tipurile, atît religios, cît şi, poate mai cu seamă, secular. Imperialismului expansiv maritim, european şi occidental, China i-a opus un imperialism teritorial, al cerului-pe-pămînt, al proiecţiei perpendiculare pe loc, întors către sine, spre înăuntru, de veşnică auto-ocupare şi auto-colonizare: un imperialism al persistării, al rămînerii (tu însuţi). Şi asta, printr-un soi de (doar aparent paradoxal) bricolaj de masă (sau „industrial“): repetare non-maşinică. „Boicot al istoriei“, s-a spus. Rezistenţă la conceptul occidental de istorie, ar trebui, poate, spus, adică alt fel de a concepe, non-occidental, istoria şi istoricitatea, adică de raportare la finitudine. Persistînd, însă, în experimentarea dominaţiei aproape exclusiv prin puterea codificatoare a simbolurilor, a semnelor şi a ritualurilor, şi neîncetînd, în felul acesta, să […]