Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Marele poet al erei postbelice
- 05-08-2011
- Nr. 586
-
Caius DOBRESCU
- EVOCARE
- 4 Comentarii
De ce este atît de greu de înțeles și/sau acceptat că Mircea Ivănescu este cel mai mare poet român al epocii postbelice? Prezentul eseu nu-și propune altceva decît să răspundă la această întrebare. Și să omagieze un artist care, de o viață, a înfruntat cu (o discretă, însă impecabilă) demnitate îngustimea și inerția gustului public. Într-o celebră carte în care își imaginează o lume plată, bidimensională, Edwin Abbott vorbește despre modul cum aceasta va fi traversată de un obiect tridimensional. Mai precis, despre modul în care ipoteticii locuitori ai unei asemenea lumi – să spunem, petele de grăsime de la suprafața unei farfurii cu supă, dacă ar fi dotate cu conștiință – ar putea percepe un asemenea obiect – să spunem, o lingură care intră în supă. Neavînd cum să perceapă tridimensionalitatea, ființele respective vor putea distinge doar un punct care apoi devine o linie. Aceasta se lățește, apoi se îngustează din nou. Nimic care să semene cu ideea noastră de lingură. Imaginea este folosită, bunăoară, de Ioan Petru Culianu pentru a explica modul cum se naște conștiința istorică din interferența dintre puterea de înțelegere, situată la „suprafața“ experienței, și sisteme de idei care, în implicațiile lor logice, au […]
Cuvinte goale ce nu reusesc decit sa arate neputinta nechematilor. Mai puneti mina pe niste hirtoage de critica literara, chiar recenzii planuite prin lumea mare, vedeti, bunaoara, ce s-a scris despre poeti mai breji de aiurea si veniti cu un canon de apropieri, rezonante si analogii, dar nu ca unul e mare pentru ca tocmai a murit, iar pe Nichita ori Ivanescu (Cezar) ori Naum ori Teodorescu, pentru ca au murit de mult, sint mai mici in ochii nostri. Asta, cel mult, se numeste miopie funerara, nicidecum impartasanie critica. Vorba coanei Leanca: dovada! Adica se ia macar o poezie de amploare geniala si se depune la picioarele vulgului in disecare specifica, vizavi cu alte capodopere pe aceeasi masa, mai putin reusite. Oricum n-ar sta bietul Ivanescu nici cinci minute in fata altora, dar macar de amorul artei ar fi o idee.
/Adevărata relevanță cognitivă a poeziei stă în atingerea dintre dispunerea cognitivă și cea autoreflexivă a conștiinței, atingere care ne oferă deliberarea epistemologică sub forma revelației trăite personal. Or, o asemenea atingere este foarte rară și, prin aceasta, extrem de prețioasă. Atunci cînd se produce, această uniune a planurilor trebuie interpretată ca un eveniment cardinal./,
/inexplicabil nu este faptul că un spirit cu adevărat liber precum Mircea Ivănescu nu a fost receptat așa cum merita, ci faptul însuși că el a putut să apară și să ajungă la o deplină dezvoltare intelectuală și artistică./, /o conștiință în evantai, (re)distributivă, deschisă, constituită ca o rețea flexibilă, vibrantă/.
Pai da, este un foarte mare poet. Mai sint citiva, tot foarte mari, contemporani cu el cu fluturii si cu Dumnezeu, vorba aceea. Malancioiu, Caraion, Doinas, de pilda. Sa ne bucuram ca sint multi si sa plingem ca unul a plecat. De ce trebuie sa fie unul, unul anume, cel mai mare? Numai culturile care se cred mici fac asemenea ierahizari, cu piscuri, cu cel mai mare… Credeam ca sintem o cultura mai evoluata, constienta de multitudinea valorilor ei mari.
Domnule Caius Dobrescu, la inceputul opiniei dumitale ne anunti pompos ca vei demonstra la vale de ce regretatul Mircea Ivanescu este cel mai mare poet roman postbelic. Cred ca ma aflu in situatia petei de grasime pe linga care trece in mare viteza linguroiul si nu intelege nimic. Dar in afara de citeva consideratii generale puse la gramada, nu vad nici un argument care sa ma impiedice a crede ca promisiunea a ramas absolut neonorata, ridicola, penibila. Una e sa vrei, alta sa si poti. In cadrul paradigmei de perceptie subiectiva, oricine poate spune despre oricine ca este cel mai mare. Insasi tema e puerila. Chiar asa, prin absurdul dezordonat al demonstratiei dumitale, sa admitem ca MI este the best of the worst, vorba lui Leo Cohen: ei si?