„Marturisesc ca ma trage ata spre o hermeneutica otova”

Marturisesc ca ma trage ata spre o hermeneutica otova, asa ca nu o sa raspund la intrebari pe rind. Incep abrupt si zic ca nu cred nicidecum in demonizarea elitei pentru ca „e mai multe“ care se riciie intre ele socotind ca ele sint elitele, nu contestatarii care le demonizeaza. Canonizarea si beatificarea, sirul sfintilor, al fericitilor si preafericitilor elitelor natiunii ar trebui sa treaca de la pluralul modestiei la pluralul pur si simplu. Sa ma explic. In dosul pluralului sta aspiratia spre singularitatea denominarii ca expresie subtila a vointei de putere culturala. Acest lucru nu prea este marturisit public, intrucit pare indecent, ceea ce este o smerenie ipocrita care tabuizeaza dezbaterile despre elite. Valoarea artistica exista (si) din ambitie, (si) din orgolii, (si) din inconfortul competitiei. In cultura nu exista generozitate in masura in care exista egoism. Pe de alta parte, valorile afirmate zi de zi pe toate caile, prin toate premiile, pe toate sticlele canalelor TV sfirsesc, mai devreme sau mai tirziu, prin a agasa. Victoria axiologica prin exces afirmativ uzeaza mai mult decit negatia polemica, si asta chiar daca cea dintii este odihnitoare si magulitoare pentru creator. Cum sa spui canonizatului (nu ma refer la cineva anume!) […]