Este de mirare că dezbaterea publică despre corupția cronicizată sub zodia etatismului insidios și a dependenței de cale – pendulînd (inevitabil) între ritualism și nevroză și amintindu-și cu predilecție de etapa comunistă a căii urmate de România în istorie – se arată atît de puțin interesată de construirea unei tradiții. O explicație ar putea fi aceea că orice tentativă de acest fel se confruntă cu faptul stînjenitor al incongruenței dintre mizele favorite ale criticii și configurația ierarhiei simbolice a valorilor culturale disponibile pentru o asemenea reinterpretare legitimatoare. Modernizarea precomunistă desfășurată pe fundalul inerției moștenite de la lumea fanariotă – ea însăși înglobînd cîteva alte sedimente evolutive nefaste – s-a încheiat cu jumătățile de măsură ale semicapitalismului sufocat în coabitare cu birocratismul parazitar, ale liberalismului pervertit în formula semiautoritarismului de dreapta și ale încercărilor de redresare a neajunsurilor patente prin supralicitarea autoritară cu caracter semifascist, constituită în competiție cu exasperarea revoluționară a fascismului autentic (și minoritar). Oricît de frapante ar fi asemănările dintre manifestările sindromului respectiv – a cărui dezvoltare naturală, în direcția resorbției sau în cea a agravării, a fost întreruptă de instaurarea comunismului – și trăsăturile procesului de schimbare postcomunistă, nu a avut niciodată cîștig de cauză ideea că tiparele vechii critici sociale locale cu orientare de stînga – nutrite cu precădere, chiar dacă nici pe departe în mod exclusiv, din sociologia critică a marxismului internațional – reprezintă referința cea mai potrivită pentru a înzestra polifonia mediatică a criticii recente cu o ascendență semnificativă. Chiar mai rău, continuitatea conturată peste interludiul comunist între înclinațiile venerabilului liberalism oligarhic – augmentate de „fascismul burghez“ al epocii – și cele ale veșnic tinerei politici desprinse din matricea nomenclaturismului este ascunsă privirii de îndărătnica prejudecată – nu întotdeauna clar articulată – că erorile înfăptuite sub semnul stîngii nu pot fi remediate decît sub egida unor statornice resurgențe și revalorificări ale dreptei.
Prejudecata menționată, la fel ca și înrădăcinarea ierarhiei simbolice amintite anterior, în interiorul căreia se plasează, nu pot decît să beneficieze de pe urma substanțialei componente evreiești și a puternicei conexiuni rusești a tradiției de stînga, realități istorice greu de gestionat pe făgașul oricărui demers de revizuire a canonului referitor la discursurile ideologice naționale în sensul indicat mai sus. Mai lucrează în favoarea lor și complicitatea subtilă și ascunsă stabilită între tendința de canonizare a dreptei prin opoziție cu comunismul și aceea – cristalizată tocmai în timpul comunismului – de echivalare a liberalismului autoritar cu filonul cultural al raționalismului critic autohton (oricît de contradictorie ar fi, în fapt, această relație de complicitate interpretativă, capabilă totuși să deprecieze sau chiar să oblitereze voci și atitudini egal îndatorate aceluiași filon, dar situate mai spre stînga și mai explicit critice față de politica intervenționismului birocratic). Nu în ultimul rînd, contribuie la perpetuarea înclinațiilor difuze de subevaluare a stîngii și a marxismului pe filiera românească și strategia de a sublinia natura opresivă a comunismului prin reliefarea precarităţii antecesorilor săi ideologici.
Nu trebuie să sune paradoxal afirmația că ecourile aşa-numitei strategii par să se fi strecurat în mod pervers și printre premisele unei abordări menite să contracareze reflexe antistîngiste și să contribuie la reevaluarea teoriei marxiste autohtone, legînd într-un fel sau altul trecutul de prezent: cartea alcătuită de Alex. Cistelecan și Andrei State, împreună cu cinci colaboratori – Mihai-Dan Cîrjan, Adrian Grama, Costi Rogozanu, Ștefan Guga și Florin Poenaru, în ordinea intervențiilor din demersul colectiv –, lansată la Tîrgul Gaudeamus de anul trecut, dar existentă încă la standuri și despre al cărei caracter bine-venit s-a mai vorbit în Observator cultural (chiar dacă tot cu ceva întîrziere). Cu titlul Plante exotice. Teoria și practica marxiștilor români, ea mizează pe metoda de a schimba porecla în renume ca grilă reinterpretativă, spunînd negru pe alb, de la bun început, că selecția de șapte teoreticieni reținută în cuprins – Constantin Dobrogeanu-Gherea, Lotar Rădăceanu, Șerban Voinea, Lucrețiu Pătrășcanu, Henri H. Stahl, Miron Constantinescu și Pavel Câmpeanu – este exhaustivă în raport cu obiectivul urmărit: cel de a readuce în actualitate nu „literatura de stînga, în general, de la noi din țară“, nu „orice fel de compilație marxistă (dogmatică sau nu) produsă la fața locului, ci doar acele contribuții teoretice articulate, originale și, implicit, relevante“. E greu de îndepărtat impresia că avem de-a face cu un efort de edificare a identității de grup prin asumarea demonstrativă a excentricității.
Îmbinarea fericită de subtilitate și prospețime – asupra căreia nu voi stărui, menționînd totuși că, din motive personale, o apreciez mai ales atunci cînd se desfășoară în capitolul dedicat cuplului Rădăceanu-Voinea, avîndu-i ca autori pe Cîrjan și Grama – face încă şi mai dureroase îngustarea perspectivei și participarea volumului colectiv la perpetuarea cercului vicios al marginalizării simbolice a obiectului de studiu, în contradicție cu năzuința declarată de a-l destrăma. Lăsîndu-i la o parte pe cei trei protagoniști ai cărții, activi mai ales în perioada comunismului, în țară sau în exil, mi se pare indiscutabil că o încercare consecventă de a explica relevanța istorică și actuală a marxismului precomunist își ratează ținta dacă se limitează la expresiile închegate ale teoriei în forma social-democrației gheriste și în cea a pledoariei pro-moscovite a lui Pătrășcanu. Marxismul a fost relevant în România mai ales prin difuziunea sincretică a componentelor sale, pe suprafețe largi ale spectrului ideologic, și în virtutea forței germinative a elementelor sale disparate, ca părți ale unor structuri intelectuale diverse. Acțiunea sa ca reper constant al radicalismului democratic dezvoltat în jurul ziarului Adevărul și ca referință – inițial privilegiată și apoi invocată periodic la concurență cu altele – a agrarianismului de stînga situat în imediata proximitate a aceluiași discurs radical-democrat sînt semnificative, astfel, cu atît mai mult cu cît teoria în cauză a putut fi tot atît de bine invocată – în spiritul socialismului de catedră – pentru a legitima practicile liberale oficiale sau pentru a apăra prin opoziție cu ele –, dar în continuarea argumentației social-democrate despre capitalismul curățat de impurități ca singura cale de acces către lumea socialistă – cauza liberalismului clasic revigorat. Iar relevanța actuală a tradiției marxiste nu se poate degaja decît din clarificarea funcției critice îndeplinite de ea într-un context unde lozincile dreptei au servit ca principal acoperămînt al unor fenomene identificate de noi, în întruparea lor mai recentă, drept reverberații ale unui experiment al stîngii.
Cum se întîmplă să cred că marele eșec al postcomunismului în domeniul teoriei politice de largă audiență a fost incapacitatea de a consacra liberalismul de stînga ca o referință centrală și dominantă, nu pot să nu observ, în legătură cu cartea comentată, că antecedentele precomuniste ale acestei formule ideologice au fost cu siguranță o plantă mai exotică decît ideile marxiste bine închegate. Nevoia stabilirii unei continuități între trecut și prezent se simte aici încă și mai acut, cu atît mai mult cu cît exotismul invocat trebuie înțeles ca un deficit al coagulării doctrinare recognoscibile ca atare și repertoriate istoric, în condițiile unei ample difuziuni a crezului, în forme articulate polimorf și corelate cu mai toate manifestările politicii sociale de dinainte de comunism. Activitatea unor Grigore Trancu-Iași sau D. R. Ioanițescu, la fel ca și concepțiile unor N. Petrescu-Comnen, Dumitru Drăghicescu sau Marco I. Barasch, s-au revendicat în mod copios de la marxismul local și internațional – privit de ei ca un discurs al conștientizării și ca un factor de presiune responsabil pentru deschiderea liberalismului către valorile sociale –, și ar fi contraproductiv să le considerăm irelevante pentru o istorie revizionistă a marxismului românesc, realizată în cadrul unei mai generale istorii culturale anticanonice. Ar fi tot atît de greu să spunem că departajările lor față de teoria marxistă sînt lipsite de relevanță contemporană. Tradus în limbaj actual, numitorul lor comun – reconstituit cu o doză de îngăduință – constă într‑o percepție a ambivalenței marxismului (în calitate de forță a democratizării și deopotrivă de sursă a totalitarismului) și într-o înțelegere a celui din urmă rol ca decurgînd dintr-un nucleu filozofic originar, nu doar din reinterpretările succesive ale doctrinei în constelații istorice schimbătoare și pe fundalul unor forme diverse ale modernizării globale. Recuperarea sensurilor depline ale legalismului liberal, după eclipsa lui comunistă și după recuperarea marxismului ca o parte a culturii democratice, au întîrziat să fie văzute ca demersuri complementare. E destul de greu de întrezărit teoretizarea unei asemenea relații de complementaritate în paginile volumului Plante exotice, dar s-ar putea să fie vorba doar despre dificultatea de a desluși afirmarea ei răspicată.
Alex. CISTELECAN, Andrei STATE (coord.)
Plante exotice. Teoria și practica marxiștilor români
Editura Tact, Cluj-Napoca, 2015, 362 pp.
Intrebările au rămas. Răspunsurile nu. K. Marx a pus întrebări. Marx citit în original, complet?
…”.. Recuperarea sensurilor depline ale legalismului liberal, după eclipsa lui comunistă și după recuperarea marxismului ca o parte a culturii democratice, au întîrziat să fie văzute ca demersuri complementare… „….
Opera lui Karl Marx apare pînă în anul 2025 în 114 volume, dintre care 62 sunt publicate. Se publică mult despre KM (…… o biografie: Gareth Stedman Jones „Greatness and Illusion“ cu 750 pagini la Allen Lane in Londra./ Un ghid conventional de stînga, dar util e – Marx -de Michael Quante, David P. Schweikard – J. P. Metzler 2016. / Pornind de la dogmatica apare 2016 : Ulrike Hermann: „Kein Kapitalismus ist auch keine Lösung“ Westend 2016- Nici fără capitalism nu e o soluție).
…. „… Modernizarea precomunistă desfășurată pe fundalul inerției moștenite de la lumea fanariotă – ea însăși înglobînd cîteva alte sedimente evolutive nefaste – s-a încheiat cu jumătățile de măsură ale semicapitalismului sufocat în coabitare cu birocratismul parazitar, ale liberalismului pervertit în formula semiautoritarismului de dreapta și ale încercărilor de redresare a neajunsurilor patente prin supralicitarea autoritară cu caracter semifascist, constituită în competiție cu exasperarea revoluționară a fascismului autentic (și minoritar)… „…..
Perspectiva „regățeană” nu e singura dezbaterea despre marxism în România Mare. Pîna 1918 austromarxismul e cunoscut în provincile istorice Bucovina, Banat, Transilvania. Pas cu pas socialdemocrația de origine Mitteleuropa e înlăturată, nu numai de extrema dreaptă legionară și colaboratorii intelectuali interbelici, dispare din dezbaterea publică a noului stat național UNITAR centralizat 1919-1939-1944. Aici în text cele două perspective diferite sunt fără relevantă? Diferența în structura economică, urbanizarea și industrializarea ceva mai pronunțată în regiunile „istorice” absorbite de Regatul România, nu e luată în considerare în textul de față? Socialdemocrația organizată pînă 1918 /1944? Marx nu s-a referit la capitalismul în țările din răsărit….. Rusia…. a cercetat capitalismul occidental.
…. „… nu pot decît să beneficieze de pe urma substanțialei componente evreiești și a puternicei conexiuni rusești a tradiției de stînga, realități istorice greu de gestionat pe făgașul oricărui demers de revizuire a canonului referitor la discursurile ideologice naționale în sensul indicat mai sus…. „….
Stînga interbelică a fost prezentă pe întregul continent, vest și est, ca preferință a avangardei în cultură și artă, bine documentat în observatorul cultural. Nu numai marxismul era prezent în epoca interbelică. Mișcările politice antagoniste „totalitare”, comuniste și fasciste și-au pus amprenta pe secolul 20, plin de violență și cruzime. Morminte. Teorii?
… „… spunînd negru pe alb, de la bun început, că selec¬ția de șapte teoreticieni reținută în cuprins – Constantin Dobrogeanu-Gherea, Lotar Rădă¬ceanu, Șerban Voinea, Lucrețiu Pătrășcanu, Henri H. Stahl, Miron Constantinescu și Pavel Câmpeanu – este exhaustivă în raport cu obiectivul urmărit: cel de a readuce în actualitate nu „literatura de stînga, în general, de la noi din țară“, nu „orice fel de compilație marxistă (dogmatică sau nu) produsă la fața locului, ci doar acele contribuții teoretice articulate, originale și, implicit, relevante“. E greu de îndepărtat impresia că avem de-a face cu un efort de edificare a identității de grup prin asumarea demonstrativă a excentricității…. „…
Perioada 1945- 1947- 1989 cu excesele naționalcomuniste ceaușiste e putin dezbătută imediat după 1990. De ce? Unde au dispărut 3 milioane de PCRiști 1990? Unde s-au ascuns după 1989 miile de profesori, asistenți universitari, dascăli de „socialism științific” ….budgetarii? Visează azi la un comback (.. … a fost ….Ion Ianoși…)?
…… „… Nevoia stabilirii unei continuități între trecut și prezent se simte aici încă și mai acut, cu atît mai mult cu cît exotismul invocat trebuie înțeles ca un deficit al coagulării doctrinare recognoscibile ca atare și repertoriate istoric, în condițiile unei ample difuziuni a crezului, în forme articulate polimorf și corelate cu mai toate manifestările politicii sociale de dinainte de comunism…. „……
K. Marx e considerat Wegbereiter pentru socialism, bolșevism, economia planificată central. De fapt s-a preocupat mai mult de capitalism și a scris puțin despre alternativa vizată. Capitalismul nu e un cristal impietrit, e mai mult un proces de transformări permanente ( …… Wie bei Adam Smith, und beeinflusst von Charles Darwin, geht es um die Enthüllung des „Bewegungsgesetzes“ der kapitalistischen Wirtschaft. Diese unterscheidet sich von früheren Produktionsweisen durch eine außergewöhnliche wirtschaftliche und gesellschaftliche Dynamik. Letztere entspringt dem System selbst und revolutioniert unaufhörlich die geltenden Verhältnisse. Der Kapitalismus sei kein „fester Kristall“, sondern „ein umwandlungsfähiger und beständig im Prozess der Umwandlung begriffener Organismus“. Din FAZ…).
Violența, teroarea, asuprirea, amputarea, deformarea, eliminarea în socialismul real din est 1917- 1944- 1989 … ….. teoria „socialistă- comunistă” propagată in nenumărate ședințe PCR, răspîndită cu toate mijloacele de comunicare centralizate și în slujba PCR , ….. propaganda ieftină a la București în RPR/RSR, au discredtat teoria politică (de stînga, marxistă..) în recepția citoyenilor pînă azi. Comuniștii de azi în Vietnam, Corea de Nord, China…. …
Condițiile din secolul 19, deci baza de cercetare marxistă, nu mai sunt prezente în memoria colectivă a continentului liber și unit. Secolul 20 desparte dezbaterile din secolul 21, ca în textul de față, de publicațiile savantului de „salon- bibliotecă” K. Marx din secolul 19.
Marxism fără Marx? Marxism pro și contra fără cunoașterea operelor lui K. Marx? Ce e tradus din cele 62 de volume publicate? Ce nu? Marx citit în original, complet?
despre esecul liberalismului de stanga sau a orice de stanga rezonabil, intelectual si politic, in Romania am doar un exemplu extrem de elocvent foarte recent care demontreaza superficialitatea si falimentul oricarei pretentii de gandire in domeniul asta printre romani : in ultimii ani s-a vorbit printre intelectualii astia de stanga, ajung chiar pana la nivel de prim-ministru sau diversi deputati si PSD si PNL, despre starea postcoloniala a Romaniei in plan social, politic, si mai ales economic….Ideea, poate parea exotica, dar e ceva acolo, poate fi dezvoltata. Dar cum sa o dezvolti cand intelectualii astia romani, spre deosebire de intelectualii adevari postcoloniali din lumea a treia si lumea dezvoltata, vad colonialism in spatiul romanesc numai din partea UE, chiar SUA, desi astia ne si ajuta cu respect suficient pentru suveranitate si interese proprii, chiar daca e loc si de a cere mai mult, dar niciodata nu au pomenit de colonialismul rus care a fost si este prezent, tinand si acum Basarabia/Republica Moldova intr-o stare de vasalitate si subdezvoltare cronica care e propice controlului exercitat direct de Moscova sau subteran prin oligarhi si demagogi?…….Sare in ochi distanta dintre adevarati intelectuali postcoloniali, care au teorii aplicate la realitatile lor si ataca frontal problemele economice, sociale si nationale de dependenta cu care se confrunta tarile lor, si teatrul intelectual, discursul fara sens, de forma, care se practica pe tema asta in Romania! e ca si cum un latino-american postcolonial ar acuza mai mult Germania ori Japonia pentru subdezvoltarea Cubei in loc de SUA, asa face romanul marxist teoreticial al postcolonialismul : UE, Germania, Franta, SUA, nu Rusia, sunt mai responsabile pentru declinul si problemele social-nationale ale natiunii romane!….e comic, daca n-ar fi dramatic de inadecavat!…Deci, ori ai ceva de spus, ca marxist postcolonial roman, si o spui pe baza faptelor care se vad, incercand sa vii cu ceva, ori o lasi balta, ca nu poti importa numai sloganuri si face basme cu ele!
Nu, nu sunt deloc relevantii – si asta nu pentru ca sunt marxisti si intelectualilor romani nu le place marxismul (pe buna dreptate dupa istoria care este!). Este si acesta un semn al inapoierii intelectuale romanesti si a calitatii slabe a universitatii sin invatamantului romanesc ca, in anul de gratie 2016, se vine cica „iconolast” cu o grila de lectura a realitatii sociale care e demult depasita si dateaza in cele mai bune cazuri, neo-neo-marxiste si altele de prin anii 1960 si de mai inainte in Occident, ignorandu-se si necunoscandu-se deloc teoriile moderne din stiinte sociale (economie, stiinte politice sociologie) care sunt in prezent moneda academica curenta in lume chiar si prin oameni cu convingeri puternice dar rezonabile de stanga! Pe scurt, nu e nimic exotic sau interesant in volumul si in ce priveste grupul in cauza, ci doar o surprinzatoare defazare si inapoieri intelectuala, care nu e exclusiv la asa-zisii noi intelectuali de stanga, ci caracterizeaza un spectru mai larg de idei si viziuni intelectuale in Romania, dar in cazul asta e patenta inadecvarea la problemele si provocarile timpului, mai mult decat in altele.