Măsurile concrete ale decomunizării

După mai bine de douăzeci de ani de la trecerea oficială în nefiinţă a comunismului românesc şi de la înmuierea braţului său de oţel de import, societatea civilă s-a decis să răpună definitiv taurul securist, redactînd o petiţie prin care solicită reducerea substanţială a uriaşelor pensii de fost ofiţer al aparatului de represiune de pe vremea nefastului regim. Lista de semnături, la care am aderat şi eu, mînat de inerţia bunei intenţii a lucrului nefăcut la timp, cuprinde, în mare, suma elitei intelectuale a patriei. Ieftina satisfacţie a punerii numelui propriu ca un scuipat pe piatra funerară a unui monstru pe care n-ai avut tăria să-l confrunţi cînd era viu este o propunere căreia nu i te poţi sustrage: dacă nu semnezi, e ca şi cum eşti de acord cu perpetuarea unei crime, la care devii complice; dacă semnezi, simţi în suflet copleşitorul gust amar al înfrîngerii, răsfrînte în succesul de palmares al luptei postume, oarecum ficţionale şi parţial morale. Încercări au mai existat. În Raportul final conceput de comisia desemnată să stabilească natura comunismului autohton, se făcea recomandarea ca „foştii activişti comunişti de frunte, foştii conducători ai Securităţii, ai Miliţiei şi ai Ministerului de Interne, ai «Justiţiei» comuniste, foştii […]