Memento expozițional parizian

  • Recomandă articolul
Sezonul de iarnă, la Paris, este unul foarte bogat și în domeniul expozițiilor de artă. Un număr enorm de turiști, veniți de pretutindeni, au parte de un bogat calendar cultural. Luna decembrie este cea mai aglomerată perioadă din an. Mulți turiști vin la cumpărături, dar petrec o bună parte a timpului vizitînd marile muzee, care se întrec, care mai de care, să organizeze expoziții, gîndite și trudite ani în șir. În fața marilor magazine, Printemps și Lafayette, cu generoase vitrine etalate pe sute de metri, un șir nesfîrșit de persoane defilează, mai ales la orele amiezii, pentru a vedea produsele mai noi, puse într-o încîntătoare lumină, adevărate scene vivante, dovedind arta maeștrilor vitrinieri, a căror finețe a gustului se îmbină minunat cu aplicarea celor mai noi soluții tehnice din domeniul ciberneticii, totul într-un spectacol la limita dintre feerie și iluzionism. Imensele cohorte de cumpărători și de „gură-cască“ sînt supravegheate, clipă de clipă, nu numai de camere video, ci și de formațiuni alcătuite din cel puțin trei militari, în uniforme de luptă, înarmați pînă în dinți, gata să intervină la orice gest suspect. Moș Crăciun a ținut să aducă, și anul acesta, încă din timp, daruri multe iubitorilor de artă. Nu […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12886 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }