Memoria fotografiilor

E greu cu genocidul armenilor. Nici în Franţa nu-i uşor – prea delicat amestecul de interese care se ridică talaz în perioade electorale. Dar măcar aceia făcură cumva un pas înainte. În 1997, cînd ne-am întors, am închiriat un spaţiu într-o casă veche, amărîtă, pe aceeaşi stradă cu casa noastră, care urma să intre mai întîi în posesie şi apoi în reparaţii. Proprietarii se chemau Noradunghian. Ne-am dat întîlnire acolo, să vedem locul. Am intrat, şi cocoana, la vreo 70 de ani, venită din State pentru cîteva zile, mi-a arătat pe perete o poză gigantică, luuungă şi ingusta, plină de oameni, aşezaţi pe trei rînduri, mici şi mari. Toată familia. Şi mi-a arătat, cap cu cap: pe asta l-au omorît, ăsta a scăpat, l-au luat şi p-ăsta, ăsta a murit de inimă rea etc. Am locuit vreun an cu poza asta…