Memoria – suprapersonajul prozei lui Saul Bellow
Saul Bellow - Filiera Bellarosa şi alte povestiri
- 12-05-2011
- Nr. 574
-
Dana PÎRVAN-JENARU
- Literatură
- 0 Comentarii
De curînd, a fost tradus şi publicat la Editura Polirom cel mai apreciat volum de proză scurtă al lui Saul Bellow – Filiera Bellarosa şi alte povestiri. Excepţionala antologie a apărut pe piaţă în anul 2001, sub titlul Collected stories, sintagmă ce sugerează un principiu unitar care depăşeşte simpla selecţie. Cele treisprezece proze scurte abordează teme diverse precum Holocaustul, americanizarea evreilor, iubirea, moartea, boala, singurătatea, familia, politica, paradoxurile modernităţii, conştiinţa. Şnurul care uneşte însă toate aceste teme este memoria, transformată într-un suprapersonaj complex, plin de contradicţii, labirintic, surprinzător. Memoria le poate oferi purtătorilor săi ca recompensă şansa de a-şi recîştiga umanitatea ori îi covîrşeşte sub greutatea sa opacă. Indiferent de ipostazele sale, memoria este un personaj pe care Saul Bellow îl iubeşte enorm şi-l transformă în privilegiul unor oameni în vîrstă, trecuţi prin istorie şi care se străduiesc să controleze efectul amintirilor. Şi cum în orice poveste de iubire cel mai mare avantaj e, poate, şansa de a privi lumea prin ochii celuilalt, Saul Bellow priveşte lumea de la înălţimea memoriei, în slujba căreia pune o năucitoare artă de a portretiza şi de a povesti. Dacă mai adăugăm ironia fină şi umorul subţire-tăios, obţinem, nici mai mult, nici mai […]