Mexic 2012: pe urmele lui Artaud şi Eisenstein

Ideea de a-i oferi călătoria asta lui Monique datează de mai mulţi ani. Dar am ştiut să aştept ca să nu ratez proiectul; să aştept, mereu să aştept. Punere la încercare şi, în acelaşi timp, perspectivă a eşecului. Monique mi-a spus la colţul unei străzi: „asta a fost filozofia mea de viaţă: să aştept!“, dar ea implică un anume optimism, o încredere în viitor care mie mi-a lipsit dintotdeauna. „Să aştepţi“ – ce angoasă! „Să faci“ – ce rătăcire! Am început prin a aştepta… a aştepta un avion care nu venea de la… San Domingo! Planeta s-a micşorat sub efectul agitaţiei şi al nebuniei migraţiilor turistice fără sens sau busolă. „Oameni, oameni, oameni“ – peste tot, cum zicea Cioran.   Să refaci o experienţă, ambiguitatea care se instalează între teama de a retrăi o nenorocire sau de a repeta o reuşită. Sau amîndouă la un loc: aşa cum a fost cu plecarea din Bucureşti, în 1990, cînd, după ore de sperat în decolarea unui avion, de stat în praful şi mizeria de pe Otopeni, am ratat corespondenţa, iar Lufthansa ne-a oferit o noapte de hotel într-o clădire elegantă: ce satisfacţie de neuitat procurată de această „pauză“, de refugiul în această […]