Micii electronici, institutul de fraudologie şi sexul din invidie

Se făcea că, într-un Ajun de Crăciun, „cînd omu-i pe băută şi fleici“, în timpul celei de-a doua înscăunări a lui Tătelu, prim-ministrul lui conducea o şedinţă de guvern pe tema salarizării. O conducea cu zel şi perspicacitate, deşi afară, în faţa palatului, unii strigau prin ninsoare: „De-mi-si-a!“. Şi, după nici zece minute, prim-ministrul obţinuse voturile necesare Legii salarizării, deşi, surprinzător, nici nu era de faţă şi nici nu folosea vreo telecomandă. Se cărase la părinţi, în Bihor, la vremea cînd „porcul aşteaptă să intre- n cîrnaţi“, şi-şi lăsase sosia să se ocupe de ţară, de guvern, mă rog, de mofturile FMI-ului. Cam aşa începe cel mai recent roman al lui Mircea Daneliuc, Ca un grătar de mici, o parodie de doar 160 de pagini, a cărei intensitate atinge însă (uşor) cîteva mii de boci. Fac pariu că nu ştiţi ce-i bocul şi nici nu intenţionez a vă spune deocamdată. Pînă una-alta, în pădurea Rîioasa, la doi kilometri de Croviştea, „unde venea vara Don Prezidente Tătelu să se relaxeze cu Capra“, se producea o situaţiune de scandal, fiindcă soaţa Identi – tăţii 01 a premierului se apuca de dat cu poşetuţa într-unul dintre SPP-iştii protectori. Derbedeul îi adusese ofensă pînă […]