Migrații și călătorii

Lecturi în vremuri de austeritate

  • Recomandă articolul
Cărțile de călătorie sînt de mai multe feluri. Unele relatează în timp real, în regim de jurnal, detalii ale unor evenimente și întîmplări de care are parte naratorul omniscient și pe care le notează cu mai mult sau mai puțin talent, dar cu multă răbdare. Zi de zi sau pe sărite, dacă e vorba despre drumuri lungi sau șederi îndelungate. Altele sînt memorii și amintiri ale unor îndrăzneți călători sau plimbători amatori, percepute post eventum, cînd se naște clipa de imponderabilitate pentru a pune pe hîrtie cele trăite – direct sau indirect, povestitie de alții – într-o aventură sau alta, consumate cîndva. Dar există și căr­țile de călătorie – eventual în jurul camerei sau prin tine însuți – în care spațiul, drumul, leoforos, calea, weg, poteca etc. devin pretexte pentru varia întîmplări, inventate sau reale, ce pot genera pagini bune de literatură. Nu neapărat de călătorie, de mare literatură. De meditație. Pasul, gîndul, ideea. Poate că joggingul a apărut din dispariția nevoii de meditație. Ideile au și ele viteza lor de reacție, de respirație. Nu știu. Ce știu însă e că, dacă există în cinematografie road stories, de ce nu ar exista și în literatură? Și există. Nu lungesc aceste […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12885 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }