Milorad Pavici, o prezenta discreta
- 05-06-2001
- Nr. 67
-
Nelly GRAUR
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
Poetul si prozatorul sirb Milorad Pavici este cunoscut ca autor al romanelor Dictionarul Khazar si Ultima iubire la Constantinopol. Putine lucruri se cunosc insa despre omul Milorad Pavici. S-a nascut in anul 1929 la Belgrad si, dupa studiile pe care le-a urmat la Universitatea din capitala iugoslava, specializindu-se in poezia baroca sirba, devine profesor de literatura. In prezent autor al unor carti care se bucura de succes nu numai in patrie, ci si peste hotare, Pavici conferentiaza cu regularitate la Sorbona, la Viena si in SUA. In anul 1991, a fost primit in rindurile membrilor Academiei Sirbe de Stiinta si Arta, sustragindu-se constant oricarei angajari de partid, in pofida insistentelor repetate ale prietenilor sai de la Belgrad, lansati cu fervoare, in ultima vreme, in politica si care incearca sa-l atraga si pe el de o parte sau alta. Pavici insa nu cunoaste frontiere: este membru al Societatii Europene de Cultura, calatoreste mult in SUA si publica in reviste de cultura de la Moscova. Recent, autorul sirb a acordat un interviu publicatiei Moskovskie novosti. Iata-l in traducere romaneasca. Popularitatea de care se bucura cartile dumneavoastra in toata lumea lasa impresia ca stiti ce fel de literatura ar merge la inima cititorului […]